Sistemul bancar din România stă pe un butoi cu pulbere. Zeci de mii de români riscă să îşi piardă economiile.
Aproape 25.000 de români şi circa 19.350 de firme au depozite bancare mai mari de 100.000 de euro la o singură bancă şi riscă să-şi piardă economiile dacă instituţia de credit unde au banii intră în faliment. Fondului de Garantare a Depozitelor Bancare (FGDB) garantează depunerile de până la 100.000 de euro la o singură instituţie bancară, iar peste această sumă clienţii primesc acţiuni la o bancă falimentară, adică hârtii fără nici o valoare, informează jurnalul.ro.
Schema este valabilă în toată Uniunea Europeană indiferent de ţara unde activează o bancă sau alta, deoarece există reglementări unice care se aplică în toate statele membre. Este vorba despre două directive europene, prima privind schemele de garantare a depozitelor, iar cealaltă se referă la salvarea de la faliment a băncilor. În ciuda contestărilor vehemente, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a decis, recent, ca măsura privind transformarea banilor în acţiuni, adică confiscarea depozitelor de peste 100.000 de euro ale clienților, este legală. “În principal, motivaţia este că e preferabil să confişti aceşti bani de la clienţi decăt să îi primeşti cadou de la stat, adică de la contribuabili. Decizia e cinică, pentru că băncile au fost ajutate şi până acum de state, şi nimeni nu şi-a pus problema că ar fi vorba de ajutoare de stat ilegale”, a declarat avocatul Gheorghe Piperea.
Unde sunt garantate depozitele
Toate cele 28 de bănci comerciale care activează în România, plus Banca Centrală Cooperatistă Creditcoop, participă la programul de garantare al FGDB. Asta înseamnă că toate economiile persoanelor fizice şi juridice mai mici de 100.000 de euro sunt garantate. Nu însă şi cele care depăşesc această sumă. De exemplu, în cazul unui depozit de 150.000 de euro, diferenţa de 50.000 euro peste plafonul de acoperire poate intră sub incidenţa recapitalizării interne dacă toate celelalte soluţii au fost epuizate. Asta înseamnă că titularul depozitului respectiv primeşte în schimb titluri de capital (de exemplu acţiuni) la banca în cauză. Cine are depozite la sucursalele instituţiilor de credit străine, adică ING Bank, Veneto Banca, Bank of Cyprus, Citibank, BNP Paribas Fortis, TBI Bank, Blom Bank şi Finicredito, trebuie să ştie că aceşti bani nu sunt garantaţi de FGDB, ci de către schemele de garantare a depozitelor din ţările lor de origine.
Mecanismul de salvare a bancilor cu banii deponentilor (aşa-numitul „bail-in”) este implementat în toata Europa, fără nicio reţinere. Nici România nu face excepţie.
98,27 miliarde de lei este valoarea depozitelor care depăşesc plafonul de acoperire de 100.000 de euro, plasate în băncile din România, la data de 30 iunie 2016.
Citiţi mai multe AICI.
