Liviu Dragnea, președintele social democraților se pare că nu este într-o formă fizică tocmai bună.
Află ce i-a dat bătăi de cap liderului PSD.
Astfel, joi după amiază, acesta urma să se întâlnească cu liderii de partid din județul Vaslui pentru a discuta despre viitorul partidului, însă a fost aproape să se întoarcă în București din cauza unei dureri insuportabile de măsea.
Liderul social-democraților a avut însă noroc. Dumitru Buzatu, președintele Consiliului Județean i-a solicitat ajutorul medicului libanez Hage Moussa pentru a sări în ajutorul lui Dragnea.
“Da, am avut o durere insuportabilă de dinţi, însă m-a tratat un medic foarte bun din Vaslui si, iată, am putut să vin la întâlnirea cu primarii şi presedintii de organizaţii PSD din judetul dumneavoastră”, a spus presedintele PSD, potrivit B1.ro
“Este adevărat, m-am trezit cu Dragnea la cabinet. Avea o problemă, l-am tratat, după ce i-am făcut anestezie. Sper că, în urma intervenţiei, a putut să vorbească, pentru că era destul de amorţit, când a plecat de la cabinet”, a spus medicul Hage Moussa.
