Președintele Partidului România Unită (PRU), Bogdan Diaconu, marti seara la emisiunea ”Prime Time News”, moderată de Denise Rifai, a reiterat ideea potrivit căreia Victor Ponta este așteptat în PRU.
Mai mult, acesta a declarat că formațiunea sa politică va înregistra împreună cu Victor Ponta, ”într-o formă sau alta”, un ”succes răsunător”, deși fostul premier a precizat, într-o declarație anterioară, că nu va ”juca la două echipe, ci doar la PSD”.
Dacă Victor Ponta se va înscrie în PRU, partidul ar putea obține 15% la alegerile parlamentare, consideră Bogdan Diaconu. În caz contrar, ar atinge 9%, susține acesta.
”Îl cunosc de mult timp pe Ponta, de la venirea lui în PSD, și am trăit momente frumoase în TSD și PSD împreună. Știu ce reprezintă din punct de vedere politic și noi, ca partid, credem că a fost cel mai bun prim-ministru al României din ultimii ani. Orice om sănătos la cap și l-ar dori pe Victor Ponta în partid și în fruntea partidului, ca o recunoaștere a valorii lui, atât ca om politic, cât și ca fost premier”, a declarat președintele PRU, la Realitatea TV.
Diaconu a explicat, apoi, că nu este necesar ca Victor Ponta să ofere PRU un ajutor direct. ”Cum am spus, împreună ne-am consultat și am găsit idei care să plaseze PRU ca reprezentant al intereselor românilor și al României”, a spus acesta, precizând că l-ar vrea pe Victor Ponta din nou prim-ministru.
Potrivit lui Diaconu, în programul de guvernare al PRU se găsesc acordarea ajutoarelor de stat numai companiilor românești și întărirea armatei române cu 30.000 de soldați profesioniști, în contextul ”pericolelor reale care amenință” România.
Referitor la prezența lui Sebastian Ghiță în partid, Diaconu precizează că deputatul „a ales să se alăture PRU și să pună umărul la acest proiect început în 2014”.
„Astăzi avem un vehicul politic cu reprezentare națională și filiale în 42 de județe, iar cel mai probabil vom fi pregătiți să abordăm alegerile parlamentare”, a mai spus acesta.
Cea mai recentă sarcină de partid, susține Diaconu, a fost ”să facem tot ce se poate pentru a dărâma cât mai repede guvernul Cioloș” și ”a strânge numărul de semnături necesar pentru a depune moțiunea de cenzură pe care am inițiat-o și pentru a limita puterile guvernului tehnocrat”.

Rau ii Doamne sa fi prost ! Noroc ca prostia nu doare .