Skip to content
Politică

Negoiță a tăiat milioane de lei de la școli și i-a dat la spații verzi

romaniacurata.ro

Primarul PSD al Sectorului 3, Robert Negoiță, a tăiat milioane de lei de la școli, alocându-i, în schimb, pentru spațiile verzi din zona pe care o administrează.

În şedinţa de luni a Consiliului Local din Sectorul 3, s-a aprobat, la propunerea primarului Robert Negoiţă, o rectificare bugetară scandaloasă. Edilul a tăiat 10,85 milioane de lei din banii dedicaţi școlii și a mărit, cu aproape 12 milioane de lei, bugetul pentru întreținerea spațiilor verzi. Confruntat cu revolta unui cetățean, Negoiță a dat de înțeles că, în acest an, a făcut totul pentru educație, scrie Cetățeanul.net.

Robert Negoiță i-a convins pe consilierii locali ai Sectorului 3 să taie bani de la învățământ (domeniu în care a recunoscut că a plagiat) și să-i dea la spații verzi (unde a fost declarat campion la cheltuirea banilor publici, de către Curtea de Conturi)! Zis și făcut – cu o simplă ridicare de mână, consilierii de la sectorul 3 au aprobat, încă o dată, mazilirea intereselor școlii în favoarea unor contracte cu semne de întrebare. Astfel, au fost tăiați 10,85 milioane de lei din banii școlilor și a fost crescut, cu 11,97 de milioane de lei bugetul pentru „întreţinerea grădinilor publice, parcurilor, zonelor verzi”.

Certat de un alegător, Robert Negoiță a răspuns cetățenilor, pe pagina de socializare, că a terminat investițiile în școli și că trebuia să cheltuiască banii, în altă parte: „Stimate domn, despre ce vorbiți? Sau oare nu vedeți școlile din Sectorul 3? Toate reabilitate și modernizate! Și gradinițele și construcția de săli de sport și de complexuri sportive. Și faptul că avem cele mai multe burse. În plus, și în acest an, așa cum facem în fiecare, am finanțat tot necesarul solicitat de către școli. Dar nu vi se pare normal ca banii care oricum nu ar fi fost folosiți să ajungă undeva unde e nevoie?”, susține Robert Negoiță, fără a face vreo referire la nevoia de locuințe pentru tineri sau la spitalul promis în campania electorală din 2012.

Citiți mai multe AICI.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *