Skip to content
Politică

Secretele lui Ghinea la MFE: absorbție zero, dar bilete pentru Dubai

ziare.com

Citiți, în cele ce urmează, despre secretele lui Cristian Ghinea pe vremea când a fost ministru al Fondurilor Europene: absorbție zero, dar bilete pentru Dubai.

În timp ce România a înregistrat absorbţie zero a fondurilor europene, în anul 2016, pentru exerciţiul bugetar 2014-2020, Ministerul Fondurilor Europene (MFE) a găsit de cuviinţă să achiziţioneze bilete de avion în valoare de peste 2,2 milioane de euro, scrie Jurnalul.ro.

Afacerea a fost gândită la scurt timp după ce Cristian Ghinea a preluat conducerea ministerului şi a fost parafată, prin licitaţie, cu două zile înainte ca acesta să părăsească guvernul tehnocrat. Este vorba despre călătorii la Business Class pentru demnitarii Ministerului Fondurilor Europene şi la Clasa Economic pentru angajaţii aceleiaşi instituţii, pe rute atât interne, cât şi internaţionale. Pe lista destinaţiilor se găsesc şi unele exotice, cum ar fi Dubai. De altfel, nu este pentru prima dată când, la MFE-ul tehnocrat, se parafează afaceri dubioase, chiar în timp ce ministrul se pregătea să demisioneze. În luna aprilie, chiar în ziua demisiei ministrului din acel moment, Aura Răducu, ministerul a încheiat un contract referitor la realizarea Planului Naţional de Gestionare a Deşeurilor cu o firmă aparţinând unor afacerişti implicaţi într-un dosar penal instrumentat de către Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA).

Cu două zile înainte ca și Ghinea să plece din cabinetul Cioloş, pentru a îmbrăţişa cariera politică pe listele Uniunii Salvaţi România (USR), Ministerul Fondurilor Europene a achiziţionat bilete de avion, pentru curse interne şi internaţionale, de peste 9,8 milioane de lei. MFE a pus la cale afacerea contractării biletelor de avion încă de pe 9 iulie.

Astfel, la 9 iulie 2016, sub conducerea lui Cristian Ghinea, Ministerul Fondurilor Europene a anunţat că doreşte să achiziţioneze servicii de transport aerian intern şi internaţional de pasageri, „în funcţie de necesităţile specifice şi în limitele bugetului alocat, după caz, pentru demnitari, personalul Ministerului Fondurilor Europene şi/sau pentru implementarea proiectelor cu finanţare din fonduri externe nerambursabile, la Clasa Economic, Business, cu weekend inclus sau fără weekend”.

Potrivit anunţului de atribuire a acestui contract, serviciile sunt finanţate de la bugetul de stat, sau prin Programul Operaţional AT 2014-2020, Programul Operaţional Capital Uman 2014-2020, Programul Operaţional POAD 2014-2020, prin mecanismele financiare „Spaţiul Economic European şi Norvegian”, Programul de înfrăţire instituţională cu statele care beneficiază de finanţări nerambursabile din partea Uniunii Europene, Programul de Cooperare Elveţiano-Român sau Fondul de Securitate Internă 2014-2020.

Pentru achiziţia acestor servicii, Ministerul Fondurilor Europene a organizat o licitaţie deschisă, având ca principal criteriu de atribuire preţul cel mai scăzut. 11 operatori economici au depus oferte, dintre care doar două au fost considerate admisibile de către autoritatea contractantă. Astfel, în data de 24 octombrie 2016, Ministerul Fondurilor Europene a încheiat contractul, având numărul 86218/24.10.2016, cu două companii din Capitală. Este vorba despre SC Round The World Travel SRL şi SC SF Travel SRL, valoarea serviciilor ridicându-se la nu mai puţin de 9.869.222 de lei fără TVA. Contractul se va derula pe o perioadă de 30 de luni.

Citiți mai multe AICI.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *