Igor Dodon, noul președinte al Republicii Moldova, pune piciorul în prag și vine cu declarații pro-Rusia, dorindu-și chiar și un referendum prin care să se anuleze Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană (UE).
Dodon a precizat că își dorește integrarea în Uniunea Eurooasiatică, alături de Rusia, transmite hotnews.ro.
„Pozitia mea nu s-a schimbat. In calitate de lider al PSRM eu pledez deschis pentru integrarea in Uniunea Euroasiatica. Presedintele nu are atributii care sa-i permita anularea Acordului de Asociere cu UE. Totusi, noi putem organiza un referendum pentru a vedea care este opinia cetatenilor la acest subiect. Astfel, la aceasta etapa noi vom pastra parteneriatul cu Uniunea Europepana, dar eu sper ca in perspectiva noi vom incepe apropierea de Uniunea Euroasiatica.
In R. Moldova peste 65% din populatie considera Federatia Rusa un stat partener, iar 55% sunt gata sa voteze pentru integrarea in Uniunea Euroasiatica, daca va fi organizat un astfel de referendum. Integrarea cu UE este sustinuta de doua ori mai putine persoane in comparatie cu datele care erau cu sapte ani in urma. Astfel, la prima etapa eu as vrea sa solutionez problema cu partea economica a Acordului.
Consider ca semnarea Acordului de Asociere cu UE a fost o mare greseala. Indicatorii economici arata ca R. Moldova a pierdut din cauza semnarii acestui document. Ea a pierdut piata ruseasca si nu a primit pe cea europeana. In general eu si partidul socialistilor vom lupta pentru denuntarea acestuia. In ceea ce priveste Uniunea Euroasiatica, cred ca pentru inceput vom semna un memorandum de colaborare. Acest lucru face parte din atributiile presedintelui”, a declarat Dodon.
