Skip to content
Politică

Dîncu acuză: Guvernarea se face cu fața la alegeri, nu la cetățeni

transilvaniareporter.ro

Vicepremierul Vasile Dîncu a declarat, joi, că guvernarea se face de foarte multe ori, în România, „cu faţa la alegeri şi mai puţin cu faţa la cetăţeni”.

„De foarte multe ori, la noi, guvernarea (…) se face cu gândul la alegeri şi se face cu gândul la alegeri din primul an al celor patru ani de guvernare, nu în ultimul an. Că se întâmplă în ultimul an, (…), asta este aproape de înţeles, dar se întâmplă o guvernare care este legată de alegeri, cu faţa la alegeri şi mai puţin cu faţa la cetăţeni chiar în primul an (…). Facem guvernări pompieristice, se guvernează în funcţie de criză şi mai este un lucru care (…) este disfuncţional – guvernarea prin bugete, guvernarea prin ideea de finanţare (…). Una este să faci o guvernare şi să ai un sistem transparent – aşa cum am realizat noi (…) -, dar este foarte important să ne întrebăm mai degrabă ce nevoi au comunităţile şi să descoperim adevăratele nevoi ale comunităţilor şi în funcţie de asta să facem bugetarea”, a declarat Dîncu, conform agerpres.ro.

Potrivit lui Dîncu, printre „sursele de blocaj” din România se numără în primul rând „comportamentul politic propriu-zis, o inapetenţă pentru acţiunea strategică”.

„Se cere mereu în România să avem lideri providenţiali (…). Este foarte simplu pentru întreaga societate politică, pentru întreaga administraţie să mute responsabilitatea pe ideea venirii unui singur om, dar un singur om, (…) chiar şi o singură echipă, nu poate (…) să schimbe România”, a subliniat Vasile Dîncu.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *