Skip to content
Politică

Dragnea, confesiune scandaloasă: Am sunat la 112!

gandul.info

Liderul social democraților, Liviu Dragnea a făcut, miercuri seara, o confesiune scandaloasă.

Astfel, preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a afirmat că are în continuare „suspiciuni” cu privire la procesul electoral organizat de Ministerul de Interne şi povesteşte că a sunat marţi la 112 pentru a sesiza o neregulă electorală şi a fost plimbat pe la mai multe instituţii pentru ca, în final, să i se spună, de la Arad, că autorităţile ştiau deja de neregula semnalată.

”Un agricultor , o domnişoară, o doamnă profesoară spuneau (în clip, n.red.) că dacă sesizezi vreo neregulă sau încălcarea legii electorale să suni imediat la 112. Drept pentru care am sunat la 112. Am spus cine sunt – nume, prenume”, a precizat Dragnea, care a arătat că a vrut să se asigure mai întâi dacă clipul nu este o glumă.

Mai mult, acesta a arătat că apelul său a fost preluat de o doamnă, care l-a transferat la altă doamnă, care, în final, l-a transferat către ministerul de Interne, unde i-a răspuns o altă doamnă, în toate aceste discuţii el repetând numele, prenumele şi faptul că vrea să sesizeze o neregulă electorală.

După ce a lămurit, răspunzând la întrebări, că presupusa neregulă nu se întâmplă în timp real, ci s-a întâmplat cu o zi înainte, în Arad, liderul PSD a povestit că a fost transferat la Arad.

”M-au mutat în Arad, mi-a răspuns un domn. I-am spus cum mă cheamă – nu, nu era Falcă. Mi-a spus că nu are voie să-mi spună cum se numeşte. Era la serviciu 112. Mi-a spus că are numărul de cod 69”, a menţionat Dragnea, potrivit Evz.ro

El a spus că i-a relatat acestuia faptul că în seara de 5 decembrie, pe scenă, un candidat de la PNL împărţea cadouri în timpul campaniei electorale, ceea ce este ilegal, primind răspunsul că se cunoaşte această situaţie.

”Eu vreau doar să sesizez şi transmit ministrului de Interne că toate aceste demersuri rămân, nu pot fi şterse şi sunt foarte curios dacă acel domn candidat care împărţea cadouri este întrebat măcar – nu chemat – la telefon de sănătate. Gândiţi-vă ce s-ar fi întâmplat dacă ar fost unul de la PSD. Eu cred că era luat direct de pe scenă, cu Moş Nicolae cu tot”, a subliniat Dragnea.

El a reiterat că are suspiciuni că ar putea fi fraudat votul la parlamentare, arătând de această dată nu către BEC, ci către ministerul condus de Dragoş Tudorache.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *