UPDATE 10:40
Bilanţul accidentului de avion din Kîrgîzstan a crescut la 37 de morţi, a anunţat Ministerul pentru Situaţii de Urgenţă de la Bişkek, citat de DPA.
UPDATE 8:30
Un avion turcesc de transport marfă s-a prăbușit, luni, lângă aeroportul Manas din Kârgâzstan, cel puțin 32 de persoane pierzându-și viața, printre care șase copii, majoritatea dintre victime fiind locuitori ai satului unde a căzut aparatul Boeing 747 care a încercat să aterizeze în condiții de ceață densă, au precizat oficiali kârgâzi, citați de AFP și Reuters.
––––––––––––––––
O nouă tragedie avut loc, luni dimineață, în urma căreia cel puţin 30 oameni au murit.
Astfel, un avion cargo al companiei Turkish Airlines s-a prăbuşit luni într-o zonă rezidenţială din apropiere de aeroportul Manas, din Kîrgîzstan, relatează Reuters.ro
Potrivit administraţiei aeroportului Manas, avionul, un Boeing 747, urma să facă o escală pe aeroportul aflat la circa 24 de kilometri de capitala Bişkek, în drum de la Hong Kong la Istanbul.
Echipe de intervenţie în situaţii de urgenţă au recuperat cadavrele pilotului şi ale cel puţin 15 localnici ale căror case se aflau în zona unde s-a prăbuşit Boeing-ul 747, a anunţat Ministerul Sănătăţii.
