UPDATE 18:58
Plenul reunit al Parlamentului a votat luni seară componența comisiei de control al activității SRI și a decis sa amane constituirea comisiei de control al activitatii SIE. Senatorul PSD Adrian Țuțuianu, fost președinte al CJ Dâmbovița, a fost votat președintele comisiei SRI, potrivit Hotnews.ro.
Țuțuianu a obținut 366 voturi „pentru”, și 2 „împotrivă”.
Singurul membru pentru care nu a existat niciun vot impotriva este Manuel Costescu (USR), ci doar 368 de voturi „pentru”. Restul membrilor au primit 366 de voturi „pentru” si 2 impotriva sau 367 „pentru” si 1 „impotriva”.
Vicepreședintele Comisiei SRI vor fi deputatul ALDE Marian Gheorghe Cucșa, în timp ce pentru funcția de secretar a fost ales senatorul UDMR Verestoy Attila. Ceilalți membri ai comisiei sunt: Doina Federovici, Radu Băbuș, Gabriel Nasra, Cezar Preda, Ioan Cristian Chirteș și Manuel Costescu, conform Agerpres.
–––––––
UPDATE 16:17
Partidul Social Democrat (PSD) și-a adjudecat șefiile comisiilor parlamentare comune de control al Serviciului Român de Informații (SRI), respectiv al Serviciului de Informații Externe (SIE).
PSD va prelua şefia ambelor comisii de control SRI şi SIE, urmând să îi propună pe senatorul Adrian Ţuţuianu pentru preşedinţia Comisiei SRI, iar pe deputatul Mihai Weber pentru preşedinţia Comisiei SIE, au declarat luni pentru Mediafax surse din Partidul Social Democrat.
Ca membri ai Comisiei SRI vor fi propuşi Doina Fedorovici (senator), Horia Nasra (deputat) și Radu Babuş (deputat). În Comisia SIE, PSD îl va propune ca membru pe deputatul Dorel Căprar.
Plenul reunit al celor două Camere va vota luni de la ora 16.00 constituirea şi componenţa comisiilor de control SRI şi SIE.
–––
UPDATE 14:20
Componența comisiilor de control SRI și SIE au fost decise astăzi în Parlamentul României, astfel că PNL preia șefia comisiei SIE, iar PSD ia președinția SRI, transmite B1 Tv.
––––
Componența comisiilor de control ale SRI și SIE va fi decisă, în cursul zilei de luni, în Parlamentul României.
De asemenea, cele două Camere ale Parlamentului vor decide, în ședința comună, și componența comisiei privind revoluționarii din decembrie 1989, informează Realitatea.net
Comisia comună permanentă a Camerei și Senatului pentru exercitarea controlului parlamentar asupra SRI va avea 9 membri, iar comisia aferentă pentru controlul parlamentar asupra activității SIE — 5 membri. Comisia parlamentară a revoluționarilor din decembrie 1989 va avea 11 membri.
