Astăzi ActiveWatch și Centrul pentru Jurnalism Independent au solicitat Ministerului Afacerilor Interne și Inspectoratului General de Poliție “să demareze o anchetă în regim de celeritate” asupra presiunii şi intimidării la care este supus un jurnalist de investigaţie – Daniel Befu, care a scris o serie de articole de investigaţie în care a pus în evidenţă abuzurile şi furturile PSD din zona Slănic Moldova şi nu numai.
Iniţiativa celor două ONG-uri a fost precedată de un adevărat strigăt de ajutor al jurnalistului Daniel Befu, postat pe blogul său investigatiicenzurate.wordpress.com. Acesta solicita solidaritatea colegilor jurnalişti, cu privire la faptul că asupra familiei sale din Slănic Moldova se exercită presiuni, în urma publicării articolelor sale.
Daniel Befu precizează încă din debutul apelului său că “singura mea armă e cuvântul şi cu el mă apăr pe mine și pe cei dragi” şi că “familia mea este intimidată în cel mai josnic mod, după publicarea unor materiale care demască grupările apropiate de Viorel Hrebenciuc, din Slănic Moldova. Am înțeles că indivizi dubioși vopsesc bănci și stâlpi în Slănic Moldova cu numele familiei mele și cu injurii la adresa familiei mele.”
Viorel Hrebenciuc, Andrei Șerban, personele din anturajul acestora și câțiva apropiați a lui Costel Cășuneanu sunt cei despre care se zice că ar fi declanşat hărțuirea familie jurnalistului, fiind știuți ca făcând parte dintre baronii PSD.
Befu a scris despre “Cum a fost devalizată Perla Moldovei: afaceri cu firme de stat, offshore-uri, fii, fini și nași” în romaniacurata.ro, ţintind fără rezerve spre Viorel Hrebenciuc şi Ştefan Andrei şi membrii familiilor lor implicate în afacerea Perla. Menţionăm că acest complex, Perla, este cea mai mare bază de tratament din staţiunea Slănic Moldova.
Befu a scris şi despre modul în care Costel Cașuneanu a ajuns proprietar de izvor la Slănic Moldova. De altfel, localnicii susţin deseori că şi aerul staţiunii are culoare politică.
Izvoarele de apă minerală au fost lăsate aproape în paragină un timp şi apoi închise şi în final au fost redeschise pe bani mulţi. Acestea reprezintă inima staţiunii, motivul numărului mare de turişti şi totodată un punct de interes pentru afacerişti.
“Știu că PSD e la guvernare cu o majoritate parlamentară solidă și că se simt pe cai mari. Știu că acum PSD încearcă în forță să albească infractorii prin modificarea legilor. Nu e corect ca familia unui jurnalist care a arătat faptele de ticăloșie și corupție, să fie intimidată și rușinată în acest mod demn doar de o țară guvernată de mafia. Rog autorităţile să ia măsuri.” – precizează Daniel Befu în articolul publicat ca strigăt de ajutor.
Cele două ONG-uri – ActiveWatch şi Centrul pentru Jurnalism Independent precizează la rândul lor: “orice atac la adresa jurnaliștilor este un atac la adresa democrației, iar autoritățile au obligația constituțională de a proteja exercitarea drepturilor cetățenești. În acest sens, organizațiile semnatare solicită autorităților competente cercetarea în regim de celeritate a acțiunii de la Slănic Moldova. Solicităm Ministerului Afacerilor Interne şi Inspectoratului General al Poliției Române să ne transmită rezultatele anchetei cu privire la acest atac la libertatea presei.”
Pe cine a mai scos din sărite Daniel Befu?
Lista e lungă. În 2013, Befu a descoperit cum câțiva oameni politici, precum fostul primar al Sectorului 6, Cristian Poteraș și fostul ministru al Agriculturii, Stelian Fuia, s-au îmbogățit din banii statului. Daniel s-a dat drept un om de afaceri din Emirate și a prins în capcană, prin câteva schimburi de mesaje, peste o sută dintre aleșii neamului, dornici să facă afaceri cu personajul fictiv, deși legea interzice asta. Anul trecut a arătat cum Adrian Năstase justifica în declarația de avere sute de mii de euro prin vânzarea ouălor de la Cornu, deși ferma avea lacătul pus de ani buni.
Nu doar despre Slănic Moldova şi baronii Bacăului, a publicat Befu, ci şi despre rolul lui Turcescu şi jocul lui Băsescu, aşa cum menţiona Victor Roncea pe blogul său roncea.ro “Daniel Befu, cunoscut pentru investigaţiile sale cenzurate, avansează presupunerea că Turcescu e doar pionul de sacrificiu pentru salvarea “Reginei” de ruşine planetară şi băgarea ei în pat cu duşmanul, în turul 2 al prezidenţialelor. O (altă) ipoteză, care ţine mai mult de lumea şahiştilor. Care erau ăia mai buni la şah de pe-aici, de prin preajmă?…”.
Sigur şi alţi politicieni s-au simţit lezaţi de Befu, când a publicat despre contractul Bechtel, a dezgropat firele nevăzute ale legăturilor dintre Victor Ponta şi Elena Udrea sau când, în 2009, a ieşit în față afirmând că SRI a încercat racolarea lui – conform activenews.ro. Atunci Befu lucra la Gândul şi ar fi luat propunerea SRI ca “o anchetă jurnalistică, dar publicaţia nu l-a sprijinit, a evitat să publice dezvăluirea.”
Şi nu e prima dată când articolele sale au urmări asupra lui. Au fost situaţii în care investigaţiile sale, deşi aduceau în prim-plan informaţii explozive erau ignorate, dovadă a cenzurii.
În august 2013, Daniel Befu a publicat investigaţia “Victor Ponta, avocatul familiei Udrea-Cocoș”, pe site-ul independent Râse Project, însă marile agenții de presă n-au preluat-o.
Speram că autorităţile vor investiga corect ceea ce se întâmplă la Slănic Moldova şi vor reuşi să protejeze familia jurnalistului de hărţuire şi intimidare.
