Skip to content
Politică

Istoria se repetă în PSD. Dragnea se spală pe mâni la fel ca Ponta acum 3 ani

kamikaze.ro

Istoria se repetă în PSD, liderii alegând „s-o șteargă” în momente cruciale. O paralelă între declarațiile lui Victor Ponta și ale lui Liviu Dragnea dovedește cum strategiile au rămas neschimbate.

În „marțea negră” din 10 decembrie 2013, când în Parlament s-a încercat limitarea atribuţiilor procurorilor, eliminarea unor prevederi din Codul Penal sau graţierea unor anumite categorii de condamnaţi, Victor Ponta, șef al PSD la acea vreme, era plecat la Johannesburg.

„Eu n-am fost marţi aici, n-am scos parlamentari din sală, n-am băgat în sală, eram la Johannesburg. Parlamentul de aia legiferează, nu trebuie să îmi ceară mie voie”,  s-a scuzat Victor Ponta, conform republica.ro.

La fel a procedat și președintele PSD Liviu Dragnea, când Guvernul a încercat să treacă, pe șest, cele două proiecte controversate – ordonanța de urgență privind grațierea și ordonanța privind modificarea codului penal.

Întrebat  dacă Guvernul ia în calcul angajarea răspunderii pentru cele două proiecte de ordonanță de urgență, Liviu Dragnea a spus că, după ce s-a întors din America, s-a uitat pe proiecte și „n-am înţeles foarte mult, exact ce vor să facă”.

„Nu, vorbesc foarte serios. În subiectul ăsta trebuie să vorbiţi cu Guvernul. Cu premierul şi cu ministrul Justiţiei. Şi eu m-am uitat cu foarte multă curiozitate, după ce m-am întors din America, n-am înţeles foarte mult, exact ce vor să facă, aştept şi eu să văd totuşi o linie clară. Nici nu am vorbit cu ei şi nici nu vreau să vorbesc cu ei acest lucru”, a răspuns Dragnea, întrebat dacă ia în calcul angajarea răspunderii Guvernului pentru ordonanțele grațierii și modificării codurilor penale.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *