Citiți mai jos despre o decizie în premieră luată de către Consiliul General al Municipiului București (CGMB).
Instituția a hotărât luni să-i permită Regiei de Transport Bucureşti (RATB) iniţierea procedurilor de instalare de sisteme wi-fi prin care călătorii vor beneficia de internet gratuit şi a unui sistem prin care oamenii să poată afla online în cât timp va sosi în staţie autobuzul, informează Mediafax.
„Regia Autonomă de Transport Bucureşti va iniţia o procedură prin care în autobuze, tramvaie şi troleibuze se va instala internet wireless gratuit pentru toţi călătorii. Tot printr-o aplicaţie pe care o va organiza Regia, călătorii vor putea să afle care este timpul de aşteptare pe care pe care trebuie să îl mai parcurgă, precum şi informaţii despre traseul vehiculului pe care doreşte să îl ia. Ajungem şi noi cu paşii nu foarte rapizi, dar paşii pe care ni-i permitem în acest moment, în rândul marilor capitale în care călătorii pot să beneficieze de internet gratuit şi pot să afle informaţii concrete despre momentul la care pot să ia un autobuz, troleibuz sau tramvai. Deci, cât mai au de aşteptat în staţie”, a declarat primarul general Gabriela Firea.
Totuși, Primăria Capitalei nu a stabilit în cât timp ar trebui implementate aceste două proiecte şi nici dacă serviciul de monitorizare online a autobuzelor va fi disponibil tuturor călătorilor sau doar celor care au abonamente RATB.
