Skip to content
Politică

Efectele scăderii prețului medicamentelor: 8 pagini cu produse RETRASE!

ghidcabinet.ro

Scăderea cu 35 la sută a preţului medicamentelor înseamnă 35 la sută sub minimul european, ceea ce duce la retragerea multor produse de pe piaţa din România, deja la Agenţia Medicamentului fiind opt pagini cu nume de medicamente retrase, a anunţat, luni, Rozalina Lăpădatu, preşedintele Asociaţiei Pacienţilor cu Afecţiuni Autoimune – APAA.

Măsura scăderii cu 35 la sută a preţului medicamentelor care şi-au pierdut patentul se regăseşte în programul de guvernare al PSD.

„Scăderea cu 35 la sută a preţului medicamentelor înseamnă 35 la sută sub minimul european. Nu cred că vreo companie este dispusă să îşi scadă media europeană de preţ ca să ajute pacienţii din România. Cred că soluţii se găsesc ca statul să deconteze preţuri mai mici la medicamente, tot un sistem de negocieri cost-volum cu preţ confidenţial. O parte dintre producători s-au arătat deschişi la aceste negocieri în condiţiile în care preţul este confidenţial şi nu le influenţează calculul preţurilor în Europa şi toată lumea”, a spus preşedintele Asociaţiei Pacienţilor cu Afecţiuni Autoimune – APAA, conform news.ro.

Rozalina Lăpădatu a susţinut că foarte multe medicamente vor dispărea de pe piaţă în condiţiile ieftinirii lor cu 35 la sută.

„Experienţa de până acum ne va spune că foarte multe medicamente vor dispărea din piaţă, iar oamenii nu le vor mai găsi şi nu vor mai avea cu ce să se trateze pentru că sunt situaţii în care nici firmele de generice nu asigură stocurile necesare sau nu acoperă tot necesarul. La cele care vor rămâne va creşte exportul paralel. Pe site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentelor şi Dispozitivelor Medicale (ANMDM) dacă veţi căuta există o rubrică cu retrageri de medicamente. Acolo găsiţi o listă care creşte de la o zi la alta. Când am printat-o eu săptămâna trecută cred că avea peste opt pagini în jumătate de an, de medicamente. Este drept, în diferite situaţii: unele cu ridicare temporară din motive de probleme de fabricaţie ale producătorului, dar şi medicamente cu anularea autorizaţiei de punere pe piaţă. Problema cea mai mare sunt medicamentele ieftine, pentru că ele pot controla, până la un anumit nivel, anumite terapii. Cu costuri foarte mici pentru casă”, a continuat Lăpădatu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *