Skip to content
Politică

Silviu Mănăstire arată cum baronul Olteniei și-a promovat apropiații în Guvern

Jurnalistul de investigații Silviu Mănăstire arată cum baronul Olteniei, Paul Stănescu, și-a promovat apropiații în Guvern.

Concret, Silviu Mănăstire dezvăluie legăturile dintre Petre Daea, noul ministru al Agriculturii, (originar din Mehedinți), Daniel Botănoiu (născut la Roșiorii de Vede, în Teleorman, redevenit secretar de stat la agricultură), baronul Stănescu și președintele PSD Liviu Dragnea.

Încrengăturile merg și în Ministerul Justiției: „De la Olt provine tocmai ministrul Justiției Florin Iordache, el este născut la Caracal. Iordache este deputat de Olt încă din anul 2000. Echipa de conducere a ministerului a fost completată cu judecătoarea Sofia Mariana Moț; doamna a fost numita secretar de stat în ministerul Justiției. Mass media locală a relatat că judecătoarea Moț este în relații de familie cu același baron Paul Stănescu”.

Vă prezentăm pastila de investigație a lui Silviu Mănăstire:

„România a fost condusă de ardeleni o bună perioada de timp. A venit însă vremea ca oltenii să dețină puterea executivă. Președintele Iohannis, șeful SRI, Hellvig, sau Codruța Kovesi sunt singurii ardeleni rămași la vârful puterii. Oltenii din PSD, așa-numiții baroni roșii, au primit funcțiile importante din guvernul Grindeanu.

Ministerul Agriculturii a fost preluat de gruparea baronului PSD Paul Stănescu de la Olt. Petre Daea, originar din Mehedinți, un vechi activist al partidului comunist, și ruda a familiei lui Adrian Năstase a devenit ministru. Daniel Botănoiu, născut la Roșiorii de Vede, în Teleorman, a redevenit secretar de stat la agricultură; el este un apropiat al baronului Stănescu și al președintelui PSD Liviu Dragnea. Familia baronului Stănescu deține exploatări agricole întinse pe mii de hectare în Olt, precum și fabrici de conserve și ferme de porci. Fieful familiei este comuna Vişina, unde tatăl baronului este primar; acesta a preluat fosta fermă de stat Agromec Vişina dar și ferma similară de la Bucinişu. Tatăl baronului, în vârstă de 75 de ani, deține 200 de hectare de teren în proprietate dar și o mașină ARO, ca orice agricultor de seamă. Stănescu, ales în decembrie senator, este cercetat într-un dosar penal voluminos alături de Darius Vâlcov, fostul primar de Slatina și ministru de Finanțe. Stănescu este suspect de abuz în serviciu în dosarul finanțării, de către Consiliul Judeţean Olt, a echipei de fotbal FC Olt Slatina. Procurorii mai investighează concesionarea serviciului de întreţinere a spaţiilor verzi din orașul Slatina și mai multe contracte de lucrări supraevaluate la Compania de Apă din localitate. Al doilea dosar în care împotriva baronului Stănescu se fac cercetări vizează tot o finanțare de la Consiliul Județean Olt; CJ Olt a plătit servicii de publicitate cu circa 2 milioane de euro echipei private de fotbal FC Aluminiu ALRO Slatina. 

Baronul Stănescu însă poate răsufla ușurat când aude de problemele sale cu Justiția. De la Olt provine tocmai ministrul Justiției Florin Iordache, el este născut la Caracal. Iordache este deputat de Olt încă din anul 2000. Echipa de conducere a ministerului a fost completată cu judecătoarea Sofia Mariana Moț; doamna a fost numita secretar de stat în ministerul Justiției. Mass media locală a relatat că judecătoarea Moț este în relații de familie cu același baron Paul Stănescu. Mariana Moț este judecător la Curtea de Apel Craiova iar presa centrală a scris despre ea că a fost „moașa” (adica nașa până la botez) a lui „Judecător”, unul din cei opt copii ai interlopului Bercea Mondial, originar din Slatina, județul Olt. Fiul judecătoarei Mariana Moț este fostul deputat PSD Emil Moț, între timp ales primar de Slatina. 

Nici Darius Vâlcov, fostul primar de la Slatina n-a dispărut din jocurile de putere și influență din cadrul PSD, deși este multiplu inculpat penal. Vâlcov a lucrat pentru programul de guveranare al PSD și este cel care a gândit modificarea Codului Fiscal prin creșterea pensiilor și a salariilor, în paralel cu stimularea consumului. 

Tot din Olt, de sub pulpana baronului Stănescu, a fost promovat și Cătălin Rotea, în funcția de secretar de stat în Ministerul Dezvoltării. Rotea a fost candidat PSD la funcția de primar al localității Balș și este șeful PSD Balș. Rotea a mai fost șeful de cabinet al aceluiași fost ministru și primar Darius Vâlcov. Mass media a relalat că Rotea ar fi de fapt unul dintre martorii denunțători din dosarul de corupție al lui Vâlcov. O alta funcție importantă a mers spre fieful PSD din Oltenia prin numirea unui anume Emil Florin Albota ca inspector general, cu rang de secretar de stat, în cadrul Inspectoratului de Stat în Construcții. O functie de ministru plin a prins și slătineanul Florin Jianu la Ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat. Jianu a mai condus în guvernul Ponta ministerul pentru IMM-uri. 

Jocurile de putere din cadrul PSD, dublate de numirile din Guvern arată fără doar și poate că, în fine, după mulți ani, oltenii vor conduce România. Asta este conform bancului „de ce stau oltenii la cinema în ultimele rânduri? Cine râde la urmă, râde mai bine…”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *