Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a făcut miercuri o declarație surprinzătoare, afirmând că știa înainte de ședința de marți seară a Guvernului despre includerea pe ordinea de zi suplimentară a ordonanței de urgență (OUG) privind modificarea Codului Penal.
„Da, ştiam că trebuie să fie acum (marţi – n.r.) sau joi”, a spus Vasilescu, răspunzând unei întrebări în acest sens.
Ministrul a adăugat că a aflat în jurul orei 16:00 despre acest lucru, dar a menţionat că OUG nu a fost pusă pe ordinea de zi la care au acces şi jurnaliştii pentru că a fost elaborată foarte târziu, relatează Mediafax.
„Probabil că le-au lucrat foarte târziu, cum s-a întâmplat cu tote celelalte OUG. Avem un program de aplicat, de fiecare dată lucrăm în contratimp. Şi OUG pentru măriri de pensii şi salarii au intrat tot pe ordinea de zi suplimentară”, a punctat Olguța Vasilescu.
Ea a mai arătat că nu intră sub incidenţa acestor acte normative.
„Mie nu mi se aplică. Eu sunt anchetată pentru patru infracţiuni de luare de mită în capital de imagine – adică are încredere populaţia în tine…la puşcărie. Cam aşa s-ar traduce”, a zis ministrul Muncii.

Nu mai spune…ce simpatica esti…..