Premierul Victor Ponta a declarat duminică, în cadrul unei emisiuni tv, că Program Operaţional de Transport este contractat şi că se lucrează la infrastructura rutieră.
Ponta anunță faptul că anul acesta se va finaliza tronsonul Nădlac-Arad şi tronsonul al treilea de la Sibiu la Deva.
„Tot ce înseamnă Program Operaţional de Transport este contractat şi se lucrează. Acum terminăm tronsonul al treilea de la Sibiu la Deva. Probabil ne va spune domnul Iohannis că el a făcut autostrada. E uşor să te împăunezi cu lucruri făcute de alţii. Anul acesta, din mărirea accizei, se finalizează faimosul tronson Nădlac-Arad, pe care Boagiu şi Iordache îl furaseră. Din buget, am repornit Autostrada Transilvania, care nu este refinanţată din fonduri europene. Până la Nădlac se va merge doar pe autostradă”, a declarat Victor Ponta.
Șantierele de autostrăzi aflate în lucru în România au o lungime cumulată de circa 200 de kilometri. Victor Ponta a precizat că din acciza pe carburanţi s-au strâns 600 de milioane de lei noi pe trimestru, bani utilizaţi pentru a susţine Program Operaţional de Transport.
