Skip to content
Politică

Ludovic Orban, intrare în forţă: vrea alegeri după modelul PSD

ziuaconstanta

Ludovic Orban este unul dintre candidaţii pentru funcţia de preşedinte al PNL, alături de deputatul Cătălin Predoiu sau de preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe.

Orban a anunţat că vrea să schimbe modul în care se fac alegerile în PNL ce vizează fotoliul de preşedinte al PNL, el propune un scrutin la care să participe toţi membrii PNL, informează DCNews.

”Alegerile trebuie să se desfășoare în conformitate cu prevederile statutare de la bază spre vârf. Din martie până la jumătatea lui aprilie trebuie să fie adunări generale în organizațiile locale, din 15 aprilie până-n 1 mai să fie conferințe județene și Convenția Națională ar trebui să aibă loc în a doua parte a lunii iunie. Sunt diverse opinii care se manifestă în spațiul public, dar statutul trebuie respectat, de asemenea trebuie respectată voința exprimată la Biroul Politic Național și în discuția cu președinții de organizații, care au stabilit acest mod de desfășurare a alegerilor. (…)Propunerea mea este ca președintele PNL să fie ales printr-un scrutin de toți membrii PNL”, a declarat Orban.

Se pare că din momentul în care şi-a depus candidatura, Orban a început să traseze câteva direcţii cu privire la modul de organizare al alegerilor, acesta afirmă într-o declaraţie postată pe contul său de Facebook că este nevoie de mai multă democraţie în Partidul Naţional Liberal: “Propunerile mele legate de statut si de organizarea interna sunt simple: Birourile politice locale sa fie alese de catre toti membrii PNL din fiecare organizatie locala, Birourile judetene sa fie alese in conferinte judetene cu o reprezentare cat mai larga a organizatiilor locale, presedintele PNL sa fie ales de toti membrii PNL iar Biroul Politic National de catre Conventia Nationala. De asemenea, sustin ca deciziile importante ale PNL sa fie luate numai dupa consultarea filialelor judetene iar pentru deciziile fundamentale sa se instituie o platforma care sa permita consultarea tuturor membrilor PNL.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *