Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a declarat sâmbătă, pentru News.ro, că a primit semnale online că un lanţ de farmacii ar avea probleme în aprovizionarea cu insulină, că unii pacienţi care au diabet ar merge în câteva farmacii pentru a găsi medicamentul şi că unele produse merg la export, însă consideră că este o exagerare să se vorbească despre o criză de insulină.
„A spune însă că un milion de bolnavi nu au insulină, aşa cum a apărut în mediul online, mi se pare o atitudine lipsită de profesionalism şi de respect pentru oamenii aflaţi în suferinţă”, a spus ministrul Sănătăţii.
Astfel, Florin Bodog susține că problema este doar la un lanț de farmacii și că unii pacienți s-au plâns că nu au găsit insulina în farmacia de lângă casă. „Am primit semnale online că un lanţ de farmacii cu acoperire naţională ar avea probleme în aprovizionarea cu insulină. De asemenea, am primit semnale de la pacienţi care mi-au spus că au fost obligaţi să meargă prin câteva farmacii, pentru că nu au găsit insulina în farmacia de lângă casă, de unde luau de obicei. Un altul mi-a spus că a fost chemat peste câteva zile, întrucât în farmacie nu era în acel moment insulină.”
Declarația ministrului vine în contextul în care jurnalista Paula Rusu a făcut publică informația conform căreia nu se mai găsește insulină în depozite. Jurnalista vorbește despre un scandal în care doar 5-10% din marfă rămâne în depozit pentru planul local și restul este exportat în alte țări precum Germania, unde profitul la un tur de marfă este de zeci, poate sute de mii de euro.
„Am impresia că și politicienii sunt implicați în chestia asta, unii dețin acțiuni la depozite. Vin pacienți cu rețete, umblă prin tot orașul fără rost” a scris pe blogul ei jurnalista Paula Rusu.
