Ministrul Culturii şi Identităţii Naţionale, Ionuț Vulpescu, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, că statul nu renunţă la a-şi exercita dreptul de preempţiune privind sculptura ”Cuminţenia Pământului”, de Constantin Brâncuşi.
Vulpescu a apreciat, încă o dată, campania ”Brâncuşi e al meu”, derulată timp de mai multe luni în 2016, drept ”un eşec” şi a afirmat că guvernul Cioloş recunoaşte această nereuşită.
”Ieri (marţi, n.r.), în Parlament, au fost respinse cele două ordonanţe. Există o Hotărâre de Guvern dată de guvernul Cioloş, prin care oamenilor li se vor restitui până la 31 decembrie 2017 donaţiile. Guvernul Cioloş recunoaşte prin această hotărâre eşecul. Eu nu pot decât să constat cu tristeţe. În decembrie 2015 rămăsesem la 5 milioane de euro. Nu ştiu cum s-a ajuns la 11 milioane”, a spus Ionuţ Vulpescu, conform romaniatv.net.
Procesul de negociere cu proprietarii sculpturii nu era încheiat la momentul în care Ionuţ Vulpescu a predat portofoliul. ”Nu, nu am bătut palma pe acea sumă”, a confirmat el.
Întrebat dacă Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale şi guvernul vor renunţa la a cumpăra bunul de patrimoniu mobil, el a răspuns negativ. ”Nu este acum ori niciodată. Ori de câte ori sculptura va fi scoasă la vânzare, statul poate să îşi exercite dreptul de preempţiune”, a spus Vulpescu.
