Skip to content
Politică

MRU, declarații uluitoare după demisia din fruntea SIE

gazetadenord.ro

Mihai Răzvan Ungureanu a avut prima ieșire publică după demisia din fruntea SIE, iar acesta a susținut la o prelegere susținută joi, la  Facultatea de Studii Europene a Universităţii „Babeş-Bolyai” din Cluj, că este „o chestiune de luni, cel mult de câţiva ani pentru apariţia unui partid de extremă dreaptă în România”, notează Pressone.ro.

Ne bucurăm că a pierdut Geert Wilders în Olanda? Chiar a pierdut? Se poate spune că Wilders a câştigat, fiindcă partidul său (Partidul Libertăţii, PVV – n.r.) are mai multe locuri în Parlamentul Olandez decât avea în 2012. Rezultatele ne arată că el a crescut constant în opţiunile electoratului”, a spus Mihai Răzvan Ungureanu.

În cadrul Conferinței, fostul șef SIE, s-a arătat îngrijorat de situația Europei și găsește problematică suficienţa românilor legată de apartenenţa la Uniunea Europeană. „Pentru noi a devenit ca un dat care nu ni se mai poate lua. Constat cu foarte mare tristeţe că nu am avut nicio manifestare publică de sărbătorire a 10 ani de când suntem membri în UE, nici în decembrie, anul trecut, nici în ianuarie, anul ăsta. (…) Ceea ce încă amână, la noi, apariţia unui partid de extremă dreapta sunt detalii mecanice. Este o chestiune de luni, poate de ani, dar, orişicum, se va întâmpla„, a opinat MRU.

Singura soluție pe care o vede MRU ca fiind una viabilă este răbdarea:”Să stăm să aşteptăm. Mi-e teamă că nu aşteptăm ceva bun! Este o entropie extraordinară acum, iar vârful acestei entropii a fost ce s-a întâmplat cu Crimeea, pentru că a aruncat în aer toate tratatele de securitate”.

În legătură cu noul centru de putere de la Washington, Mihai Răzvan Ungureanu a precizat că evaluarea administrației lui Trump se poate realiza, abia după ce se va gestiona prima criză majoră în care este implicată America, iar până atunci, MRU susține că ce se întâmplă în mandatul lui Trump seamănă cu primele luni de mandat ale președintelui  Richard Nixon sau ale lui Ronald Reaga, având loc doar o înlocuire de generaţii la putere, citează adevărul.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *