Alianța Creștin-Liberală a finalizat sesizarea către CSM privind declarațiile premierului Victor Ponta în cazul dosarului de incompatibilitate al președintelui PNL, Klaus Iohannis, urmând ca acest document să fie depus miercuri, a anunțat prim-vicepreședintele ACL Alina Gorghiu.
„Am finalizat sesizarea către CSM în ceea ce privește încălcarea de către Victor Ponta, premierul iresponsabil și inconsecvent, a legii, din punctul nostru de vedere, a Constituției, prin exercitarea unor presiuni inacceptabile asupra justiției. ACL crede că Victor Ponta, bulversat de valul de corupție din jurul lui și de faptul că toate semnele arată pierderea iminentă a alegerilor, și-a intensificat declarațiile publice cu privire la justiția din România și declarații publice care să interfereze cu activitatea instanțelor din România. (…) În temeiul articolului 131, alineatul 1 din Constituția României și a articolului 30, alineatul 1 din Legea 317/2014 privind CSM, adresăm această sesizare prin care solicităm să se dispună de către CSM verificări cu privire la afectarea independenței și imparțialității judecătorilor investiți cu soluționarea dosarului aflat pe rolul ÎCCJ”, a declarat Gorghiu miercuri, într-o conferință de presă, citat de Agerpres.
Gorghiu a arătat că sesizarea va fi depusă miercuri și vizează declarațiile „total nepotrivite” ale candidatului PSD-PC-UNPR la Președinție, Victor Ponta, în cazul dosarului lui Klaus Iohannis.
Ponta a afirmat luni că Iohannis va fi declarat incompatibil de ÎCCJ.
„Rezultatul este știut de toată lumea: domnul Iohannis va fi declarat incompatibil, pentru că, până acum, asta este practica unitară a Înaltei Curți. Deci, în toate cazurile anterioare au spus la fel. Dacă ar fi judecat acum, se putea victimiza domnul Iohannis, apărea o tulburare în opinia publică. Așa, domnul Iohannis va pierde în noiembrie alegerile, va fi primar și ca primar bănuiesc că nu va mai exista niciun fel de presiune asupra Curții supreme să dea o decizie împotriva tuturor deciziilor de până acum”, a spus Ponta.

Foarte bine, atata o duce pe ea mintea ! Dar ma intreb si eu, madam Gorghiu de cate ori a sesizat CSM cu privire la sentintele enuntate de Basescu, de la tribuna presedintiei, nu de la carciuma, inainte de pronuntarea instantei ? Cu atat mai mult cu cat unele s-au referit chiar la libertatea unor colegi de partid ! Vezi cazurile Patriciu, Fenechiu, SRS, si multe altele.
Adica daca spune Ponyta este amestec in justitie iar daca spune basescu este o scapare? dupa spuselelui Ciolanis si a acl?
Alina–dragostea lor–dragostea inrouratilor–ce te mai zbuciumai in 2012 impotriva noilor tai tovarasi .Pretul–care e pretul ? Daca se intoarce CRINUT–ai soarta lui BOUREANU ( asta umbla pe la PALAT–dupa OLTCHIM ) .
picati toti, pe capete! nu mai dureaza mult si o sa pice si Ponta!
Faceti circul asta degeaba. Nu stiti cum sa va mai victimizati si sa va faceti reclama.
e bine ca usor usor va dati de gol unii pe altii!!! pana la urma o sa picati toti in frunte cu ponta
raluca marinescu si gabriela de unde va platesc cei de la acl si pmp sa scrieti mizerii ? Doar sunt plini de datorii si banii primiti nu acopera cheltuielile facute pana acum in campanie.
Este pe dracu ! nu stie ce sa faca ca sa mai apara sa il mai vada lumea!