Lupta pentru şefia Partidului Național Liberal este tot mai aproape. Congresul în care PNL îşi va alege noua conducere va avea loc în iunie. Până în acest moment, Ludovic Orban şi Cătălin Predoiu sunt singurii care şi-au depus candidatura pentru funcţia de preşedinte.
Fostul preşedinte al partidului, Alina Gorghiu, a anunţat că mai mulţi liberali ar dori să candideze. Aceştia îşi vor anunţa, însă, candidaturile abia după Paşte, iar până atunci numele lor rămân necunoscute.
„Estimez că după Paşte veţi vedea şi alte candidaturi anunţate la nivel naţional pentru funcţia de preşedinte al Partidului Naţional Liberal.”, a declarat Alina Gorghiu, potrivit digi24.ro.
„N-am să vă dau (n.r. nume), am avut discuţii private cu dânşii şi nu mi se pare corect să le fac publice numele. O vor anunţa domniile lor când vor considera oportun. Dar vor mai fi candidaturi, cel puţin una o veţi vedea după Paşte.”, susține aceasta.
Senatorul liberal nu a vrut să spună nici dacă intenţionează să candideze din nou la şefia Partidului Naţional Liberal.
