Cifrele vorbesc: preşedintele Klaus Iohannis este mai tare decât fostul premier Victor Ponta şi primarul Capitalei Gabriela Firea la un loc. Ex-ministru Dezvoltării Elena Udrea este de două ori peste liderul PSD Liviu Dragnea.
Klaus Iohannis ocupă primul loc dintre politicienii momentului la capitolul „Popularitate pe Facebook”, cu 1.807.475 de aprecieri, urmat de Victor Ponta, cu 824.212 de like-uri, scrie sâmbătă pe blog jurnalista Ionela Năstase.
Bronzul merge la primarul Bucureştilor. Gabriela Firea are în acest moment 485.234 de like-uri. Senatorul PMP Traian Băsescu are pe facebook 398.590 de aprecieri, urmat destul de aproape de către Elena Udrea, cu 373.290 de like-uri.
Ultimul pe această listă este Liviu Dragnea, cu 155.568 de aprecieri.
