Secretarul general interimar al PNL, Cristian Bușoi, într-un interviu pentru EVZ.ro, dezvăluie care sunt cele mari obiective de atins în perioada următoare.
Astfel, potrivit liberalului, obiectivul principal de atins este acela de a se reconecta la electoratul pe care PNL l-a pierdut la alegerile din 2016.
”Vrem să întreținem ritmul pe care îl avem de opoziție față de proiectele defavorabile Bucureștiului ale doamnei Firea și ale majorității PSDALDE. Și un treilea obiectiv major este să contribuim, prin implicare, idei și resursa umană pe care o avem la București, ca PNL-ul să-și definească un program politic și o linie de acțiune care să ne asigure câștigarea alegerilor prezidențiale în 2019”, a declarat Cristian Bușoi.
Mai mult, secretarul general interimar al PNL a vorbit și despre ”responsabilii” pentru eșecul Partidului Național Liberal la alegeri.
”Cel puțin în București, dar cumva afectând întreaga țară, lucrurile au început să se deterioreze încă de la alegerile locale. Înainte să ne bată PSD-ul, PNL s-a bătut singur, pentru că a avut acea suită de patru candidaturi pentru primăria Capitalei, pe care nu a înțeles-o nimeni și care ne-a costat foarte mult. E grav că pentru prima dată, după Revoluție, Bucureștiul este condus în totalitate de PSD”, a susținut acesta.
Referitor la targetul politic pe care îl are stabilit pentru următorii ani, Bușoi a dezvăluit că își dorește ca în 2020 să reintre în bătălia pentru Primăria Capitalei.
„Nu am o proiecție legată de ceea ce voi face peste cinci ani, de exemplu. Doresc să îmi termin mandatul de europarlamentar. Am acumulat acolo o experiență pe care după anul 2019 sper să o pot aduce în România, într-o poziție sau alta, și îmi doresc foarte mult ca în 2020 să reintru în bătălia pentru Primăria Generală”, a dezvăluit liberalul.
Citiți AICI interviul integral.
