Este tensiune maximă marți după-amiază în județul Teleorman (în apropierea municipiului Roșiorii de Vede), unde un copil de numai doi ani este BLOCAT de ore întregi într-o fântână adâncă de 16 metri.
Zeci de salvatori încearcă să-l scoată în viaţă la suprafaţă, relatează Digi24.ro. Băiețelul este în viaţă, iar salvatorii au adus la faţa locului şi câteva aeroterme speciale pentru a încălzi locul. În plus, pompierii folosesc o cameră telescopică pentru a monitoriza starea băiatului.
În afară de ISU Teleorman, poliția din Teleorman se află în acest moment la fața locului.
De asemenea, este așteptat un aparat experimental de la București care a mai fost folosit în situații similare, anunță Raed Arafat, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU).
„O abordare total fără risc la acest moment. Din ce am înțeles de la colegi, nu există. Va treubi să se calculeze care va fi abordarea cea mai sigură, cu riscurile cele mai mici pentru copil”, a precizat Arafat.
