Au loc negocieri intense la nivel înalt între marile puteri, în contexul temerilor
Rusia atrage un client însemnat pe piața gazului. Negocieri la nivel înalt între marile puteri.Pe fondul temerilor că își va pierde clienții din UE din cauza discuțiilor în contradictoriu dintre SUA și Uniune, în legătură cu statutul Ucrainei. Rusia încearcă să coopteze Pakistanul în privința exportului de gaze, prin punerea în practică a unui proiect vizând o conductă de gaze offshore.
Gigantul industrial rus Gazprom a bătut palma deja cu inginerii indieni privind efectuarea unor studii comune pentru a construi o conductă de gaz între Rusia și India.
Conform unei declarații a Gazprom, memorandumul a reflectat interesul părților de a colabora în vedera identificării unei rute pentru un gazoduct între Rusia și India, în paralel cu alte posibilități de cooperare în alte domenii.
Potrivit declarației unor oficiali, Rusia a transmis Pakistanului că dorește să construiască o conductă de gaze offshore, care trece prin portul Gwadar în India pentru a exporta gaz și a propus Pakistanului să se alăture acestui proiect.
Oficialii au declarat că, la începutul lunii aprilie, o delegație la nivel înalt, reprezentând Federația Rusă, condusă de ministrul de Externe, al Energiei, Yuri P Sentyurin, și vicepreședintele Gazprom, Vitaly Markelov, a cerut o întrevedere cu Shahid Khaqan Abbasi, ministrul petrolului și resurselor naturale, realitatea.net
Reprezentanții declară că, în timpul discuției, partea rusă a declarat că dorește să pună bazele unei conducte de gaze offshore în India care trece prin Pakistan. Ei au spus că ar putea, de asemenea, să aprovizioneze Pakistanul printr-o conductă ce unește Federația de regiunea Gwadar, dacă și Pakistanul va arăta interes.
Oficialii pakistanezi declară că Pakistanul și-a exprimat dorința de a se alătura acestui proiect, informează The Tribune.
