Skip to content
Politică

Românii, lăsaţi cu ochii-n soare după Brexit. Fost ministru, declaraţie revoltătoare

TimesHigherEducation.com

Românii ar putea fi lăsaţi cu ochii în soare după Brexit. Citiţi mai jos o declaraţie revoltătoare făcută de către un fost ministru.

Marea Britanie va reforma sistemul în domeniul imigraţiei după Brexit, afirmă un politician conservator britanic, lordul Nigel Lawson, avertizând că afacerile financiare trebuie stimulate să rămână pe teritoriul britanic, explicând însă că nu este nevoie de „români care culeg fructe”, scrie Mediafax, citând The Independent.

„Vor exista anumite modificări în domeniul imigraţiei, dar ceea ce nu avem nevoie sunt oameni de genul românilor care culeg fructe. Nu este vorba de oamenii cu înalte calificări doriţi de City (districtul financiar al Londrei -n.red.) – aceştia vor fi bineveniţi mereu”, a afirmat lordul Nigel Lawson – un membru marcant al Partidului Conservator şi fost ministru britanic al Finanţelor – în cursul unei dezbateri pe teme ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană.

Lordul Lawson a făcut aceste afirmaţii ca răspuns la preocupările formulate de Jes Staley, directorul general al companiei pentru servicii financiare şi bancare Barclays, care a argumentat că politicile în domeniul imigraţiei sunt o temă mai importantă pentru industria britanică decât drepturile companiilor la activităţi comunitare – în virtutea cărora firmele britanice au acum acces pe piaţa Uniunii Europene.

Liderul Partidului Liberal-Democrat britanic, Tim Farron, a catalogat drept „rasiste” declaraţiile lordului Lawson. „Nu doar că aceste comentarii au accente rasiste, dar nu se înţelege necesitatea forţei de lucru slab calificată şi înalt calificată în ţară – cu sectoare precum cel medical, educaţional, construcţiilor şi agriculturii dependente de imigranţii care vin în Marea Britanie, plătesc impozite şi muncesc mult”, a declarat Farron, citat de agenţia Press Association.

Pe de altă parte, parlamentarul conservator Neil Parish – preşedintele Comisiei pentru Mediu, Alimentaţie şi Afaceri Rurale din Camera Comunelor – s-a distanţat de remarcile lordului Lawson şi a admis că „agricultura britanică nu poate funcţiona fără forţă de muncă din străinătate”.

La rândul lui, Jack Ward, directorul general al Asociaţiei Producătorilor Agricoli britanici, a atras atenţia că fermierii riscă să ajungă să îşi mute afacerile în străinătate după Brexit, în regiuni din Europa de Est, nordul Africii şi chiar din America de Sud, pentru a avea acces la mână de lucru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *