Cea de-a 70-a ediţie a Festivalului de Film de la Cannes s-a încheiat duminică seară cu o gală la care filmul ”The Square”, regizat de suedezul Ruben Östlund, a primit trofeul Palme d’Or.
”The Square” este o comedie feroce care satirizează lumea artei și înalta societate. Reușita lui Ruben Ostlund i-a bucurat pe cei din sală după ce a devenit primul regizor suedez care a câștigat râvnitul Palme d’Or pentru cel mai bun film de la decernarea acestui premiu în 1955.
El îi succede în palmares britanicului Ken Loach, încoronat anul trecut pentru drama socială ”I, Daniel Black”, relatează AFP și DPA.
În filmul ”The Square” actorul danez Claes Bang joacă rolul unui curator de muzeu de artă contemporană care pregătește o expoziție despre toleranță și solidaritate. Universul îi este schimbat radical în momentul în care îi este furat laptopul și portofelul.
În acest film, unul dintre puținele care au smuls râsete, Ostlund a vrut să denunțe prin sarcasm micile și marile temeri celor bogați față de migranți, refugiați și persoanele fără adăpost.
”Arta contemporană este ca orice alt domeniu. Poate fi bună sau rea. Când zgârii suprafața, afli ce este dedesubt’‘, a declarat regizorul într-o conferință de presă, citat de Agrepres.
”Oslund a realizat un film extrem de amuzant cu o mână de maestru. Este vorba despre corectitudine politică, care este o dictatură, probabil la fel de rea ca orice altă dictatură. Acest subiect atât de serios a fost tratat cu o imaginație incredibilă’‘, a comentat președintele juriului, regizorul spaniol Pedro Almodovar.
”The Square’‘ a fost unul dintre cele 19 filme aflate în competiție în această ediție pentru statueta Palme d’Or, care a fost încrustată anul acesta cu 167 de diamante pentru a marca cea de-a 70-a aniversare a celui mai longeviv festival de film.
