Cu prilejul comemorării – luna trecută – a 37 de ani de la controversata moarte a scriitorului Marin Preda, PSnews.ro l-a intervievat pe cel care a descoperit trupul neînsufleţit al îndrăgitului autor, în incinta Casei de creaţie de la Mogoşoaia, în fatidica zi de 16 mai 1980 – l-am numit pe scriitorul Dan Claudiu Tănăsescu (medic, fost primar PSD-ist al comunei Mogoşoaia şi ex-senator PRM).
În exclusivitate pentru PSnews.ro, Tănăsescu reface filmul morţii lui Marin Preda, aduce argumente în sprijinul teoriei “morţii naturale” (explicând decesul din perspectivă medicală) şi, totodată, dezvăluie numeroase detalii inedite din ultimii ani de viaţă ai scriitorului.
Sticla de coniac, scandalul cu taximetristul şi sărbătorirea Soniei Larian
“În seara zilei de vineri, 15 mai 1980, în jurul orei 21.00, Marin Preda a ieşit pe poarta Editurii Cartea Românească şi s-a urcat într-un taxi. Băuse o sticlă de coniac şi era destul de cherchelit. Ajuns la Casa de creaţie a scriitorilor de la Mogoşoaia, Preda a refuzat să plătească cursa taximetristului, aşa că s-a stârnit oarece scandal, acolo, la intrare. A ieşit portarul şi a aplanat totul. Cineva i-a dat şoferului o hârtie de o sută de lei, iar ăla a plecat mulţumit, vă daţi seama! Taximetristul nu avea nici cea mai vagă idee că pasagerul său era scriitor şi preşedinte al Uniunii Scriitorilor. Iniţial, Preda s-a oprit la restaurantul Casei, unde avea loc sărbătorirea zilei de naştere a scriitoarei Sonia Larian, soţia criticului literar Lucian Raicu. Se consuma votcă la greu. <Ce faceţi aici, băi, beliţilor?!>, a întrebat Marin Preda, pus pe glume şi, fireşte, destul de ameţit. Asta cu <beliţilor> era vorba lui obişnuită, care pe noi ne amuza teribil. Preda a băut un pahar de votcă de dimensiunile unui pahar de şampanie şi, după ce a glumit cu diverşi, i-a spus bucătăresei să îi aducă o omletă în cameră. A urcat şi el, destul de repede. Locuia şi scria în camera numărul 6.
Cărat de portar
După miezul nopţii – să tot fi fost în jurul orei 1.00 –, Preda a revenit în incinta restaurantului, îmbrăcat cu pijama, papuci şi cu celebrul său pardesiu înspicat negru cu alb. Era ameţit bine şi nu a ratat prilejul să întrebe, din nou, în râsetele şi chiotele audienţei: <Ce faceţi aici, băi, beliţilor?!> Marin Preda a mai ras un pahar de votcă şi a adormit, destul de repede, cu capul pe masă. Drept urmare, un portar l-a luat în braţe şi l-a cărat până în cameră, unde l-a aşezat în fund pe pat. Aşa a fost lăsat Preda, în poziţie de şezut cu faţa spre fereastra deschisă care dădea spre parc.
Cum a murit Marin Preda
Ce s-a întâmplat după plecarea portarului? Păi, există o unică posibilitate: având în vedere intensa stare de beţie, Preda s-a dezechilibrat şi a căzut cu capul pe tăblia patului dinspre picioare – aşa se explică echimozele. A vomitat şi s-a asfixiat cu acel conţinut gastric. Aşa murit Marin Preda, iar adevărul trebuie spus, chiar dacă totul s-a întâmplat într-un astfel de context delicat.
Macabra descoperire
Eu i-am descoperit trupul neînsufleţit abia a doua zi. Ca o paranteză, cele relatate mai sus mi-au fost confirmate de numeroşi scriitori care s-au aflat în restaurantul Casei, fiindcă eu am lipsit de la acea petrecere. A doua zi, pe 16 mai, programaserăm o lansare, la Focşani, a recent publicatului roman Cel mai iubit dintre pământeni – un adevărat triumf şi festin scriitoricesc. Eu aranjasem să facem o lansare şi în sala teatrului din Focşani, unde ajunseseră deja o sută şi ceva de volume. La ora 16.00 ar fi trebuit să fim acolo, aşa că, pe la 12.00 m-am urcat în maşină şi am pornit spre Casa de creaţie de la Mogoşoaia – pe drum l-am pescuit şi pe prietenul Cornel Popescu. În faţa Casei, l-am întâlnit pe poetul Mircea Dinescu, care ne-a spus că nu-l văzuse încă pe “mon-cher” – aşa îl alintam pe Preda. M-am îngrijorat, fiindcă eram convins că vom întârzia la evenimentul de la Focşani. Credeam că Preda nu se trezise încă şi stiam prea bine cât de mult timp îi lua să se bărbierească, să se aranjeze… Era foarte comod.
Preda se temea de “hoţii de literatură”
M-am dus să-l trezesc. Odată ajuns în faţa camerei lui Preda, m-a frapat faptul că se vedea lumina aprinsă prin geamul vătuit al uşii. Era ciudat. Am ciocănit de două ori, fiindcă ştiam că Preda avea mania de a se încuia în odaie. Ţin minte că, în trecut, l-am întrebat de unde teama asta. <Doctore, sunt mulţi hoţi în zilele noastre! Hoţi de bani, hoţi de literatură…>, mi-a răspuns Preda, cu acel prilej, pe un ton glumeţ.
“Intervenise rigiditatea cadaverică”
Revenind la ziua de 16 mai, după ce am ciocănit de două ori, am apăsat pe clanţă şi am descoperit că uşa era descuiată. Din moment ce portarul l-a cărat şi l-a pus în fund pe pat, era de înţeles că Marin Preda nu a mai putut să închidă uşa. L-am găsit cu capul căzut pe tăblia patului dinspre picioare. Din clipa în care i-am văzut chelia gri, am avut sentimentul că Preda nu mai era în viaţă. <Scoală, mon-cher, că ai lansare la Focşani!>, am spus, cu jumătate de gură, şi i-am pus mâna pe umăr. Era ţeapăn. Murise de 6-8 ore, fiindcă intervenise rigiditatea cadaverică. Atunci, fiind şocat de macabrul decoperirii, am rostit o mare tâmpenie: <Nu intră nimeni, nu iese nimeni!> Păi… cine să mai iasă din camera numărul 6, dacă Marin Preda era mort?!
„Când scria, Marin Preda trăia spaima permanentă că i se va fura manuscrisul!”
Am telefonat degrabă la sediul Uniunii Scriitorilor şi l-am anunţat pe vicepreşedintele Laurenţiu Fulga, care, iniţial, m-a acuzat că fac <bancuri tâmpite> şi <glume proaste>. Nu-i venea să creadă! Cu toţii eram şocaţi. În fine, Uniunea Scriitorilor a anunţat procuratura, şi apoi s-a realizat inventarul manuscriselor aflate în cameră. Eu sunt ferm convins că, în pofida oricăror speculaţii, nu au existat în cameră alte manuscrise decât cele stipulate în acel inventar. Nu cred în scenariul potrivit căruia Securitatea ar fi distrus sau ar fi dosit lucrări scrise de Preda, manuscrise pe care noi nu le ştim. Să vă spun ceva: când scria, Marin Preda trăia o spaimă permanentă că i se va fura manuscrisul! Aşa că, întotdeauna, el înmâna criticului şi istoricului literar Ovid S. Crohmălniceanu o versiune a manuscrisului, pentru a se asigura că textul nu va fi rătăcit definitiv. Dacă ar fi existat măcar un astfel de manuscris, sunt sigur că, finalmente, acesta ar fi ieşit la lumină. Totodată, deşi am avut o relaţie strânsă cu Preda, nici eu – şi nici alţii – nu cunoşteau ca scriitorul să fi avut alte preocupări literare decât cele concretizate în cărţile deja cunoscute.
Preda despre Ceauşescu: „O calfă semianalfabetă de cizmar”
Marin Preda a murit de moarte naturală, sunt convins, şi susţin asta din postura de medic! În rapoartele medico-legale a fost folosită sintagma de <moarte violentă> pentru simplul motiv că asfixierea este o moarte violentă, dar asta nu înseamnă că Preda a decedat cu o pernă apăsată pe gură de vreun agent al KGB sau al Securităţii. Astea-s senzaţionalisme fără probe. Speculaţiile referitoare la romanul Delirul (cu toate trimiterile la mareşalul Ion Antonescu) nu vor <explica> niciodată moartea scriitorului, să fim serioşi! Lichidul vomat a fost aspirat în căile respiratorii, iar Preda (fiind sub influenţa alcoolului) nu a mai avut reflex de tuse. De fapt, toate reflexele sale au fost încetinite şi organismul nu s-a mai putut reacţiona. Aşa a murit Marin Preda. Nu intenţionez nici pe departe să iau apărarea Securităţii, însă de ce să fi dat Nicolae Ceauşescu un astfel de ordin – fiindcă doar el ar fi putut da porunca asasinării scriitorului –, în condiţiile în care nu avusese nimic împotrivă ca Marin Preda să fie ales deputat în Marea Adunare Naţională? Ţin minte că, într-o discuţie, Preda mi-a mărturisit că-l enerva ideea că o calfă semianalfabetă de cizmar ajunsese şeful statului, dar, de regulă, el evita să discute astfel de aspecte. Dacă cei mai mulţi dintre scriitori îl aplaudau şi-l lăudau pe Ceauşescu, în timp ce alţii îl înjurau pe la colţuri, printre dinţi, Marin Preda se situa cam <la mijloc>. Totodată, eu nu cred absolut deloc ideea – vehiculată de unii scriitori – că Marin Preda i-ar fi spus lui Ceauşescu că se sinucide dacă e reintrodus socialismul ştiinţific. Nu era genul să facă asta.
