Președintele României Klaus Iohannis va primi luni seară la Washington, distincţia Light Unto the Nations, oferită de Comitetul Americano-Iudeic.
Distincţia „Light Unto the Nations” este cea mai înaltă distincţie a prestigioasei organizaţii American Jewish Committee (AJC), care se decernează unor şefi de stat sau de guvern în semn de recunoaştere pentru impactul internaţional important în domeniul păcii, securităţii, democraţiei, promovării valorilor umane.
Președintele va participa în calitate de invitat de onoare la Forumul Global al organizaţiei American Jewish Committee (AJC), care are peste 110 ani de existenţă.
Marele eveniment va debuta, potrivit Dcnews.ro, la ora 18.00, ora locală, (ora 1.00, ora României).
