Eurodeputatul PSD Viorica Dăncilă a acordat miercuri o declarație pentru PSnews.ro, după evenimentul „IA – simbol al comunităților românești din Europa”, organizat în Parlamentul European.

CITIȚI ȘI: Viorica Dăncilă promovează ia românească în Parlamentul European

Liderul delegației europarlamentarilor social-democrați din România a afirmat că manifestația „a reușit să ne facă mândre că suntem românce” și s-a bucurat de aprecierea colegilor străini din PE.

„Este un eveniment care s-a desfășurat cu foarte multă căldură și care a reușit să ne facă mândre că suntem românce (marea majoritate a doamnelor prezente la eveniment au purtat ia românească). În același timp, am văzut aprecierea colegilor străini pentru portul nostru popular și pentru ia românească. Am văzut că sunt elemente care ne pot lega dincolo de kilometrii care ne despart, pentru că la acest eveniment au venit colege și colegi din Germania, Spania, Italia, Belgia… Indiferent de locurile în care stau, au arătat că spiritul românesc și portul nostru popular reprezintă pentru ei elemente de suflet”, a punctat Dăncilă.

În continuare, Viorica Dăncilă a scos în evidență mesajul pe care a vrut să îl transmită cu prilejul acestui eveniment.

„Mesajul este că trebuie să ne păstrăm portul popular, să-l transmitem generațiilor următoare, că trebuie să ne păstrăm tradițiile și obiceiurile care ne fac așa de speciali în această diversitate a Uniunii Europene, că trebuie să îmbrăcăm ia cu foarte multă mândrie. Și sper ca tânăra generație să ducă mai departe ceea ce bunicii noștri au apreciat atât de mult.

Sentimentul meu este că, prin acest eveniment, am reușit să mai punem o cărămidă la promovarea României pe plan extern, o promovare care s-a făcut prin intermediul unui simbol – și anume ia românească”, a arătat PSD-ista.

De asemenea, președintele Organizației Femeilor Social-Democrate (OFSD) a vorbit despre evenimentele pe care intenționează să le organizeze în viitorul apropiat în legislativul de la Bruxelles, cu scopul de a promova România în UE.

„Noi am mai făcut evenimente pentru promovarea României în Parlamentul European. Multe dintre evenimentele pe care eu, cel puțin, le-am organizat au avut în vedere promovarea României. Deja ne gândim la alte evenimente legate de promovarea produselor românești, a vinului românesc, de promovarea României ca țară, din punctul de vedere al peisajelor foarte frumoase, care sunt apreciate – am văzut – de oameni foarte importanți la nivel internațional. Dar, în același timp, eu, personal, vreau să fac o promovare a României prin intermediul femeilor.

Vreau să inițiez «România la feminin», pentru că România a fost promovată până acum din punctul de vedere al bogățiilor sale, al frumuseții peisagistice, al oamenilor care sunt foarte calzi, al obiceiurilor și tradițiilor. Eu vreau să fac o promovare a României prin intermediul valorilor feminine, femei care au depășit anumite bariere și care, acolo unde au activat, au adus plusvaloare, femei care au păstrat tradițiile, femei pe care să le promovez și să le integrez în acest proiect din fiecare colț al României”, a explicat Dăncilă.

Solicitată să precizeze un orizont de timp legat de viitoarele acțiuni, Viorica Dăncilă a replicat: „Acest proiect este deja inițiat. Probabil din toamnă voi începe să-l promovez”.
„Avem nevoie de acceptul femeilor care vor să participe la acest proiect. Vreau un proiect transpartinic, în care noi, femeile, să arătăm solidaritate, dar și apreciere față de femeile care au făcut ca steagul României să se ridice pe cele mai înalte culmi”, a încheiat Dăncilă.
Evenimentul de miercuri, 7 iunie, a fost organizat în colaborare cu ministrul delegat pentru Românii de Pretutindeni, Andreea Păstârnac.
