Ministrul demisionar al Afacerilor Interne, Carmen Dan, a declarat luni în fața sediului MAI că nu s-a discutat deocamdată despre propunerile de premier. De asemenea, ea a criticat relația dintre fostul prim-ministru Victor Ponta și PSD.
Carmen Dan a afirmat că situația din Partidul Social Democrat nu poate fi destabilizată de noul șef al Secretariatului General al Guvernului, relatează Agerpres.ro.
„Ponta nu va destabiliza nicio situaţie în PSD – asta este clar. (…) Nu noi ne-am dorit să se ajungă în această situaţie”, a subliniat ministrul demisionar.
Întrebată despre cheița cu care este învârtit premierul Sorin Grindeanu (cu referire la declarațiile ei anterioare), Carmen Dan a arătat cu degetul spre Victor Ponta.
„Cred că cel mai bine învârte (n.r. — cheița) domnul Ponta, care, mai nou, ați observat și dumneavoastră, verifică miniștri, vorbește”, a subliniat Dan.
În plus, ministrul a menționat faptul că Mihai Busuioc are luat în considerare să facă plângere în contencios administrativ împotriva numirii lui Victor Ponta în locul său, pe postul de secretar general al Guvernului.
