Recenta vânzoleală guvernamentală ascunde punga goală a Partidului Social Democrat: guvernarea PSD-ALDE nu mai are bani pentru pensii speciale.
Foştii senatori nu vor mai beneficia începând cu această lună de pensii speciale, din cauza fondurilor insuficiente prevăzute în bugetul Senatului, transmite Agerpres.
Ex-senatorul PRM de Botoşani Dumitru Codreanu (2000-2004) a fost înştiinţat de către conducerea forului parlamentar superior că nu va mai primi indemnizaţia specială pentru limită de vârstă acordată foştilor senatori.
„Fondurile aprobate Senatului la Capitolul 61.01 «Asigurări şi asistenţă socială» – Titlul 57 «Asistenţă socială» destinat plăţii indemnizaţiilor pentru limită de vârstă foştilor demnitari ai statului sunt insuficiente, reprezentând circa 50% din fondurile necesare. Acest lucru se datorează şi faptului că după încheierea mandatului 2012-2016 numărul persoanelor care beneficiază de aceste drepturi s-a dublat, astfel că, începând cu luna iunie a anului curent, Senatul se va afla în imposibilitatea efectuării plăţii indemnizaţiilor foştilor demnitari”, se arată în adresa primită de Codreanu de la Senat, după cum a declarat fostul parlamentar.
Conducerea Senatului subliniază, în acelaşi document, că a făcut adrese către Ministerul Finanţelor pentru suplimentarea fondurilor la acest capitol.
