Citiți în cele ce urmează despre un moment lugubru petrecut în SUA: un regizor american donează bani unui teatru ce a pus în scenă asasinarea președintelui Statelor Unite ale Americii, republicanul Donald Trump.
Este vorba despre cineastul american Michael Moore. El a anunțat că va dona 10.000 de dolari către Teatrul Public din New York, care a montat o reprezentație controversată a spectacolului „Julius Caesar”, inspirat din piesa omonimă scrisă de William Shakespeare, în care împăratul roman prezenta o ciudată asemănare cu președintele Donald Trump, informează AFP, preluată de Agerpres.
„Donez tot avansul pe care l-am primit pentru spectacolul meu de pe Broadway intitulat «Shakespeare in the Park», după ce mass-media conservatoare au determinat doi sponsori să se retragă”, a anunțat pe Twitter cunoscutul regizor de documentare, foarte angajat și în politică și susținător al doctrinei de stânga (afiliate Partidului Democrat).
În alt mesaj, cineastul american a prezentat o fotografie cu un cec de 10.000 de dolari, semnat de el însuși, ce va fi virat în contul Public Theatre — compania teatrală care a montat acel spectacol. Cineastul și-a îndemnat admiratorii de pe Twitter să susțină la rândul lor acel teatru newyorkez.
Spectacolul în cauză — în care Iulius Cezar a fost întruchipat de un om de afaceri cu părul blond care publică mesaje pe Twitter din sala lui de baie și este căsătorit cu o femeie care vorbește cu accent slav, ca Melania Trump — a fost aspru criticat de anumite companii media pro-republicane, care au denunțat scena asasinării personajului principal, considerând că aceasta reprezenta un îndemn la asasinarea președintelui american.
