Rata de promovabilitate a examenului de bacalaureat a fost de 71,4%, după cum anunță site-ul ministerului Educației. Rata ar putea să se modifice după perioada de soluționare a contestații, rezultatul final al primei sesiuni a examenului urmând să fie cunoscut pe 10 iulie.
97 de medii de 10 au fost acordate de examinatori în cursul acestei sesiuni, cu 41 mai multe decât cele înregistrate anul trecut în aceeași fază.
De altel, statistica prezentata de Ministerul Educației arată o îmbunătățire de peste 3 procente a ratei de promovare a BAC-ului, în 2016 aceasta fiind de 68,1%.
Anul acesta, 135.513 de elevi s-au înscris la prima sesiune a examenului de bacalaureat, 128.503 prezentându-se la toate probele. Dintre aceştia, doar 91.754, adică 71,4 la sută, au promovat examenul.
