Skip to content
Politică

Tergiversare sau plan amănunțit la ANAF pentru bănci? G. Diaconu descurcă ițele EXCLUSIV

cetateanul.net

Agenția Națională de Administrare Fiscală tergiversează lucrurile sau are un plan amănunțit pentru bănci? Fostul președinte al ANAF Gelu Diaconu a oferit miercuri o declarație pentru PSnews.ro pe acest subiect.

Amintim că încă de la începutul verii atât premierul Mihai Tudose, cât și ministrul Finanțelor, Ionuț Mișa, au lansat o adevărată canonadă asupra băncilor care nu plătesc impozit pe profit, care au un comportament oneros în raport cu clienții etc. În acest context, l-am întrebat pe Gelu Diaconu dacă – în opinia lui – ministrul Mișa (fost șef în ANAF) are intenții serioase în legătură cu rezolvarea problemelor din sistemul bancar sau dacă pur și simplu guvernantul dă dovadă de o tergiversare, adevăratele sale intenții fiind de fapt populiste.

La rândul lui, Gelu Diaconu și-a exprimat încrederea că Mișa cunoaște foarte bine situația băncilor, dar a accentuat ideea că actuala „campanie propagandistică” are rolul de a pregăti suprataxarea sistemului.

„Eu cred că dânsul (Mișa – n.r.) știe foarte bine ce are de făcut, pentru că provine de la Direcția de Administrare a Marilor Contribuabili, unde erau afiliate toate băncile. Și presupun că el cunoaște foarte bine situația fiecăruia dintre operatorii bancari și ar putea s-o facă publică oricând. De ce nu o face? Asta ține de strategia de comunicare sau poate au în intenție lucruri ceva mai concrete – ceva de genul unei suprataxe pe activitatea bancară (așa cum s-a practicat în Ungaria) sau o taxă pe activele bancare pentru băncile care nu realizează profit. În orice caz: campania propagandistică împotriva sistemului bancar ascunde o intenție de suprataxare, în opinia mea. Altfel, nu se justifică”, a explicat Diaconu pentru PSnews.ro.

În plus, fostul șef al Fiscului a atras atenția că suprataxarea băncilor nu produce un efect pe termen scurt, astfel încât ea este irelevantă pentru rectificarea bugetară din această toamnă.

„În niciun caz suprataxarea nu aduce bani la buget în orizontul de timp necesar rectificării! Vorbim de o inițiativă pe termen lung. Pentru rectificare, banii nu mai pot veni din alte taxe. În consecință, probabil în perspectiva construirii proiectului de buget pe anul viitor. În orice caz, există o preocupare majoră de a scoate bani din piatră seacă”, a acuzat Gelu Diaconu.

Precizând că ANAF are libertatea să inițieze controale la bănci (fără să obțină aprobarea de la Guvern), Diaconu a explicat că este posibil ca Fiscul să fi început deja astfel de acțiuni, dar a subliniat că la mijloc stă secretul fiscal.

„Nu știm dacă ANAF-ul nu acționează, pentru că, în virtutea secretului fiscal, astfel de controale nu trebuie să fie neapărat publice”, a zis fostul președinte al ANAF.

Confruntat cu ideea că astfel se creează un contrast între ANAF-ul care vrea să facă treabă și Guvernul care doar iese cu declarații, Gelu Diaconu a încheiat într-o notă optimistă: „Nu. Eu cred că există un plan elaborat de control prioritar al activității băncilor care nu au realizat profit”.

„Numai să nu uităm faptul că băncile sunt mari contribuabili la toate celelalte categorii de venituri ale bugetului consolidat al statului (impozitul pe proprietate, contribuțiile, impozitul pe venit)!… Impozitul pe profit, însă, în structura veniturilor bugetare reprezintă ceva între 8 și 10%, adică nu rezolvă neapărat precaritatea resurselor bugetare necesare îndeplinirii promisiunilor din programul de guvernare, a conchis ex-președintele Fiscului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *