Veste proastă pentru românii care vor să își achiziționeze o locuință prin programul ”Prima Casă”.
Fondurile pentru anul 2017 pentru creditele ”Prima Casă” s-au epuizat, astfel că cei care și-au depus dosarele trebuie să aștepte până-n primăvară.
Ba mai mult, se pare că programul ”Prima Casă” ar putea chiar să dispară în anii următori. Pe lângă banii mai puțini pe care-i acordă Guvernul și condițiile mai stricte, nu se mai fac nici suplimentările din toamnă.
Dacă anul trecut plafonul alocat de stat era de 2,9 miliarde de lei, anul acesta a scăzut la 2,5 miliarde. Anul viitor va fi de 2 miliarde, iar până-n 2021 va scădea la 1,5 miliarde, iar ulterior programul ar putea să dispară.
”La momentul lansării, statul a spijinit cererea, accesul unei anumite categorii. Rolul statului nu-şi mai are reflectarea directă în derularea acestui program pe termen lung”, a declarat Simona Tărtăcuță, director de comunicare FNGCIMM, potrivit postului de televiziune PRO TV.
