Două nume grele din guvernul condus de către prim-ministrul Mihai Tudose s-ar afla în pericolul de a fi excluse.
Astfel, potrivit unor surse politice citate de Antena3.ro, Liviu Dragnea ar vrea înlocuirea lui Liviu Pop din fruntea Ministerului Educației, pe motiv că strică imaginea Executivului.
Pe lista demiterilor s-ar putea afla şi ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, criticat din numeroase părți (inclusiv de către premierul Mihai Tudose) pentru felul defectuos în care a gestionat criza vaccinurilor.
Solicitat miercuri la prânz să comenteze acest zvon, Dragnea a replicat: „M-ați ajuta foarte mult dacă mi-ați spune de unde aveți aceste informații. Din punctul meu de vedere, nu se poate pune problema unei remanieri în această perioadă”.
