60 de ani! Atât a trecut din ziua de vineri, 4 octombrie 1957, ziua în care lumea întreagă a tremurat, ziua în care America s-a trezit din reverie. 60 de ani de la declanşarea Cursei Spaţiale.
Acea Americă terminase Al Doilea Război Mondial din poziţia de învingătore şi de singura superputere a lumii. În 1945 era singura ţară care deţinea linia tehnologică necesară fabricării armei nucleare, dar nu şi singura care deţinea proiectul. Uniunea Sovietică intrase în posesia unei copii a proiectului încă din momentul în care America lansa bombele nucleare peste Hiroshima şi Nagasaki, aşa încât la 29.08.1949 este efectuat primul test nuclear sovietic cu o copie a bombei americane cu plutoniu, Fat Boy, bomba RDS-1 (Pervaia molniya – Primul fulger) cu o putere de explozie de 22 kt. Primul şoc din partea sovieticilor!
Singura imagine de la sol a exploziei bombei nucleare Fat Boy deasupra oraşului Nagasaki, 09.08.1945
Explozia primei bombe nucleare sovietice, RDS-1
America răspunde prin detonarea primului dispozitiv termonuclear de 10 Mt, Ivy Mike, în data de 01.11.1952, un dispozitiv total inutilizabil deoarece avea dimensiunile unei mici fabrici şi cântărea peste 80 tone.
Componenta centrală a lui Ivy Mike
Explozia lui Ivy Mike
Doi ani mai târziu, America detonează un nou dispozitiv termonuclear în două trepte, Castle Bravo, mult mai puternic (15 Mt) şi mult mai uşor, doar 11,8 t.
Castle Bravo, 01.03.1954
Dar nici acest dispozitiv nu se putea numi bombă, nu era un obiect utilizabil.
Un an mai târziu America are parte de un al doilea mare şoc, Uniunea Sovietică testează cu succes prima bombă termonucleară utilizabilă, RDS-37. Şocul nu a constat în puterea armei (1,6 Mt), ci în faptul că RDS-37 a fost prima armă termonucleară ce putea fi transportată de un bombardier strategic până la ţintă. Şi era făcută de sovietici, nu de americani!
Bomba RDS-37 înainte de test
Dar nici atunci America nu s-a înspăimântat prea tare, Uniunea Sovietică nu putea trimite bomba la ţintă, bombardierul nu ar fi putut trece de puternica apărare antiaeriană americană.
Se apropia Anul Internaţional Geofizic (IGY) 1957-1958. Preşedintele Eisenhower anunţă la data de 29.07.1955 prin Secretarul său de presă, James C. Hagerty, că SUA vor lansa în cadrul IGY primul satelit artificial ca parte a contribuţiei americane la IGY. Proiectul acestui satelit, Vanguard, avea să fie executat de o instituţie mixtă militară şi civilă, Naval Research Laboratory.
Patru zile mai târziu, în timpul Celui de al VI-lea Congres al Federaţiei Astronautice Internaţionale, fizicianul sovietic Leonid Sedov anunţă intenţia ţării sale de a lansa un satelit artificial în viitorul apropiat.
Vine însă ziua de vineri, 4 octombrie 1957. Americanul de rând se afla în sânul familiei sale, cina, se uita la televizor, bucuros de vremea frumoasă de toamnă.
În acea seară CBS difuza un nou episod din sitcom-ul „Bachelor father” cu John Forsythe, Noreen Corcoran şi Samee Tong în rolurile principale urmat de primul episod al serialului de comedie „Leav it to Beaver” cu Barbara Billingsley, Hugh Beaumont, Tony Dow şi Jerry Mathers.
În Fontana, California, se năştea actorul Bill Fagerbakke.
New York Yankees şi Milwaukee Braves se pregăteau de meciul al treilea din 1957 World Series, iar The King pregătea lansarea albumului „Elvis’ Christmas Album”.
În cinematografe se lansa comedia muzicală „Les girls” cu Gene Kelly, Kay Kendall, Mitzi Gaynor şi Taina Elg.
La un moment dat toate posturile americane de televiziune, dar nu numai ele, îşi întrerup emisia şi intră în regim de breaking news: URSS a lansat cu succes pe orbită primul satelit artificial, Sputnik 1! Acelaşi eveniment devine principala ştire a ziarelor de a doua zi, de a treia zi ş.a.m.d. şi în momentul în care America încerca să îşi revină din acest şoc uriaş URSS îi administrează o nouă lovitură, mai puternică: pe 3 noiembrie 1957 e lansată capsula spaţială Sputnik 2 având la bord prima fiinţă terestră pluricelulară, femela metisă Laika, o combinaţie de samoied cu terrier, care a supravieţuit primelor ore pe orbită fiind foarte vioaie, dar care a decedat ulterior din cauza supraîncălzirii capsulei ca urmare a funcţionării sub parametri a sistemului de răcire.
Sputnik 1 nu a prezentat un şoc pentru public din cauza vreunei performanţe ştiinţifice. Construcţia lui era una foarte simplă.
Sputnik 1 (replică) şi componentele sale
Era o sferă metalică de 585 mm diametru realizată din două emisfere de aluminiu cu grosimea de 2 mm unite prin 36 de şuruburi şi etanşate cu garnituri de cauciuc şi acoperite cu un strat termoprotector dintr-un aliaj de aluminiu, magneziu şi titan (AMG6T) polişat care reflecta foarte puternic razele solare.
În interior se afla o sursă de energie octogonală compusă din 3 baterii tip argint-zinc şi cântărea 51 kg. Două din baterii alimentau emiţătorul radio, iar a treia alimenta sistemul de menţinere a temperaturii interioare.
Aparatul radio era şi el unul rudimentar, fiind vorba de un aparat cu o putere de 1W cântărind 3,5 kg care a emis în permanenţă un semnal tip puls.
La exterior satelitul avea două perechi de antene de 2,4 şi, respectiv, 2,9 m lungime.
Zburând pe deasupra întregii lumi la altitudini cuprinse între 215 km la perigeu şi 939 km la apogeu în cadrul unei orbite cu o înclinare de 65,1˚ Sputnik 1 era perfect vizibil seara şi dimineaţa strălucind ca o stea în plină viteză de-a curmezişul cerului.
Într-un interviu dat celor de la Science Channel inginerul George Phelps, Senior Project Engineer la North American Aviation, compania care a proiectat şi construit treapta a II-a a rachetei Saturn V, a declarat:
„Stai aşa, au pus un satelit pe orbită în jurul Pământului? Cred că am exclamat ceva de genul <La dracu’!>. Bine, nu chiar aşa, dar… ceva similar! Ne plimbam făcând bip-bip-bip, dar, la naiba, l-au pus acolo sus!”, iar Don Brincka, Directorul Departamentului Testare de la Douglas Aircraft Company, companie care a proiectat şi construit a III-a treaptă a rachetei Saturn V povesteşte în cadrul aceluiaşi interviu:
„Am urcat mai mulţi colegi pe terasa rampei de testare ca să vedem Sputnik-ul trecând pe deasupra noastră ca un meteor”.
Se părea că sovieticii erau mai avansaţi decât americanii, în orice caz erau mai avansaţi decât credea restul lumii, ceea ce era un şoc pentru americani. Adică… bolşevicii ăia care habar nu aveau să facă un frigider… ăia au pus un satelit pe orbită???
Sputnik 1 a reprezentat un şoc din cauza rachetei care l-a pus pe orbită, racheta Sputnik 8K71PS care făcea parte din cea mai longevivă şi mai fiabilă familie de vehicule din care mai făceau parte rachetele Luna – au lansat primele misiuni robotizate spre Lună, Vostok-K – a lansat pe orbită primul om, Voskhod – a lansat pe obită primele misiuni cu echipaj uman format din 2 sau 3 cosmonauţi, primul zbor in care echipajul nu a avut nevoie de costume spaţiale şi primul zbor în care s-a efectuat o activitate extravehiculară pe orbită. Tot din familia aceasta fac parte astăzi rachetele purtătoare Soyuz-FG şi Soyuz-2 cu variantele lor.
Racheta Sputnik 8K71PS plecând spre orbită cu primul satelit
Însă această familie de rachete spaţiale a apărut ca o derivare a primei rachete balistice intercontinentale (ICBM), racheta R-7 Semiorka.
Racheta R-7 Semiorka înainte de lansare
Proiectată de o echipă condusă de Serghei Koroliev, R-7 putea lovi ţinte aflate la 8000 km depărtare de locul de lansare cu bombe termonucleare (câte una pentru fiecare rachetă) de 3 Mt. La asemenea putere… eroarea de lovire de 5 km… nici nu mai conta! Bomba de la Hiroshima avusese 20 kt şi a făcut un oraş măricel una cu pământul!
Adică sovieticii nu numai că aveau bomba termonucleară, dar mai şi aveau capacitatea de a o trimite la ţintă într-un timp extrem de scurt şi fără posibilitatea de reacţie din partea ţintei! Adică puteau să atace oricând America şi nimeni nu ar fi ştiut până când totul ar fi fost gata!
Iar lansarea capsulei orbitale Sputnik 2 cu Laika la bord a aprins şi mai mult imaginaţia paranoică a americanilor: dacă ruşii vor pune pe orbită nave spaţiale cu soldaţi din trupele speciale la bord şi care să atace prin surprindere America?
America, acea Americă!
America aceea care se credea a fi singura superputere!
În 1945, the boys au început să revină acasă după ce au înfrânt armatele germană şi japoneză, după ce alături de trupele sovietice, cele ale imperiului britanic şi ale francezilor liberi au eliberat o lume întreagă (bine, mai puţin sovieticii, ei nu au eliberat, au ocupat!), după ce au căpătat respectul unei lumi întregi.
Acasă au găsit o super-Americă, o ţară cu o industrie şi o economie colosale după producţia de război, o Americă plină de bani, o Americă ale cărei companii se puteau implica în reconstruirea zonelor distruse de cei 6 ani de lupte, o Americă aflată în plină modernizare.
În acea Americă the boys s-au căsătorit, şi-au întemeiat familii. Au început să trăiască Visul American!
The boys au vrut locuri de muncă şi posibiltatea deschiderii unei mici afaceri. America le-a oferit! Unele din ele au devenit mari companii – precum U-Haul.
Remorcă LV U-Haul din anii ’50
The boys au vrut să aibă şi să conducă maşini de calitate şi au apărut Chevrolet Fleetmaster, Studebaker Starlight, Dodge Coronet, iar mai apoi Hudson Hornet, Buick Roadmaster Skylark sau Packard 400.
Hudson Hornet 1951
The boys au vrut şosele de calitate pe care să circule pentru a face turism, pentru a-şi vedea ţara, iar America a pus pe roate programul The highway act în valoare de 26 miliarde de dolari de atunci, cel mai mare program de investiţii guvernamentale din istorie prin care s-au construit în scurt timp 64000 km de şosele şi autostrăzi.
Şosele americane în anii ’50
Maşinile lor erau alimentate cu cea mai ieftină benzină din lume, 25 cenţi galonul, adică 3,78 l, adică 1 dolar pentru 15,12 litri de benzină!!! Şi cum arătau staţiile de benzină din acei ani! Angajaţi în uniformă cu papion şi mânuşi albe care îţi zâmbeau politicos urându-ţi bun-venit şi întrebându-te dacă doreşti să îţi verifice lichidul de răcire şi uleiul după efectuarea alimentării!
Benzinărie Gulf în anii ’50
The boys au vrut să îşi cumpere case, iar băncile şi firmele de construcţii americane au răspuns pozitiv! Practic, atunci au apărut suburbii întregi!
Suburbia Levittown, Pennsylvania, al doilea Levittown construit între anii 1951 şi 1958. Are 17.311 de case-standard.
www.photographsofamericanhistory.wordpress.com
The boys au vrut copii şi aşa s-a născut o întreagă generaţie de cetăţeni americani, mulţi, foarte mulţi copii!
America prospera cum nu a făcut-o niciodată în toată istoria ei. America era mai fericită decât a fost vreodată în toată istoria ei.
Asta era America de acum 60 de ani!
Şi în acea perioadă America e lovită de înapoiata Uniune Sovietică!
Cum s-a putut una ca aceasta? Cum au reuşit înapoiaţii ăia să facă o rachetă atât de capabilă şi un satelit mai ales având în vedere faptul că racheta americană Vanguard TV-3 explodează prima dată la 2 secunde de lansare pe 06.12.1957 şi la 57 de secunde de la lansare pe 05.02.1958? Cum de preşedintele Dwight Eisenhauer a permis să se întâmple una ca asta?
Răspunsul a constat în educaţie!
Americanii au făcut mulţi copii încât au depăşit cu mult capacitatea sistemului educaţional naţional. Şcolile erau atât de puţine încât se ajunsese la situaţii absurde: orele de curs se ţineau în magazine şi în frizerii, nu doar în şcoli, iar elevii de liceu ajunseseră să stea la şcoală doar 2-3 ore pe zi. Asta pe lângă faptul că profesorii, învăţătorii şi educatorii aveau salarii foarte scăzute. Totuşi universităţile americane scoteau destul de mulţi şi de bine pregătiţi ingineri, fizicieni, chimişti ş.a.
Şi atunci cum de a apărut din neant racheta aia sovietică?
Nu multă vreme mai târziu după Sputnik 1 americanii au cerut sovieticilor aprobarea ca o echipă de cadre didactice, oameni de ştiinţă şi academicieni a lor să viziteze URSS şi să studieze sistemul educaţional sovietic. Constatările acestui grup au reprezentat un nou şoc pentru America!
Elevul sovietic stătea mult mai multe ore la şcoală decât elevul american (5-6 ore/zi comparativ cu 2-3 ore/zi)! Elevul sovietic avea cam 4 ore de teme pe zi faţă de 30 de minute pe zi la americani! Clasa la sovietici era formată din maximum 30 de elevi faţă de 45-50 de elevi în America! Ora de curs în URSS dura 50 de minute faţă de maxim 30 de minute în America! În URSS se punea foarte mult accentul pe ştiinţele exacte (matematică, fizică, chimie, biologie) şi limbile străine, atât de mult încât fiecare şcoală gimnazială şi fiecare liceu avea în dotare laboratoare specializate pentru aceste materii pentru un studiu cât mai practic şi mai aplicat a respectivelor materii, ceea ce şcolile americane nu aveau! Elevul sovietic mergea la şcoală 6 zile pe săptămână faţă de 5 zile în SUA! Profesorul sovietic era mai bine plătit decât cel american şi era mult mai respectat în societatea socialistă sovietică decât în cea americană! Facultăţile sovietice scoteau anual de două ori mai mulţi ingineri, tehnicieni şi cercetători foarte bine pregătiţi comparativ cu cele americane!
Aceste constatări au fost marele şoc cultural suferit de America!
Marele avantaj al Americii a fost faptul că este exact ca un boxeor bun încasator: a încasat lovitura de KO, dar s-a ridicat foarte rapid de jos şi a luat măsuri. Imediat după enunţarea acestor concluzii în SUA a avut loc un amplu şi senzaţional proces de reformare a sistemului educaţional pre-universitar folosind modelul sovietic.
La mai puţin de un an de la Sputnik 1 Congresul SUA a aprobat National Defence Educational Act (NDEA), o hotărâre prin care se injectau în sistemul educaţional american miliarde de dolari. Practic s-a crescut de 6 ori bugetul pentru educaţie, iar bugetul National Science Fundation a crescut doar în primul an de la 34 milioane la 134 de milioane de dolari. Iar atunci dolarul era uriaş comparativ cu valoarea sa actuală!
Aceste măsuri erau doar o parte din pachetul de măsuri luate de administraţia Eisenhower alături de relansarea programului spaţial Explorer al US Army condus de Dr. Werner von Braun, înfiinţarea Defence Advanced Research Projects Agency şi a NASA.
America ar fi putut depăşi Uniunea Sovietică, ar fi putut lansa ea primul satelit. Cu două condiţii!
Prima condiţie a constat într-o alegere prost făcută de Casa Albă: favorizarea proiectului militar Vanguard al Naval Research Laboratory în detrimentul proiectului ştiinţific mult mai avansat Explorer realizat de Army Ballistic Missile Agency al US Army împreună cu Jet Propulsion Laboratory sub conducerea lui von Braun. Într-un fel alegerea lui Eisenhauer e de înţeles: Vanguard promitea lansarea într-un timp foarte scurt a unui satelit de spionaj, acesta fiind un must have pentru administraţia americană.
A doua condiţie era una de natură juridică: statutul spaţiului extraterestru!
Se punea o întrebare justă: cine este proprietarul spaţiului cosmic deasupra unei ţări, până la ce altitudine se ridică spaţiul aerian al unei ţări? Eisenhauer a adunat o armată de jurişti, avocaţi, procurori şi judecători specializaţi în drept internaţional care au ajuns la concluzia că spaţiul extraterestru nu putea fi proprietatea niciunei ţări, adică nu era nevoie de nicio permisiune pentru survol în cadrul zborului orbital. Dar te pui cu nebunii ăia de ruşi?!
Toată lumea a remarcat după 4 octombrie 1957 că preşedintele e foarte calm. De ce? Pentru că prin acest prim zbor spaţial al sovieticilor, zbor în care satelitul lor a survolat toată lumea fără să ceară vreo permisiune, s-a stabilit un precedent care justifica neutralitatea totală a spaţiului extraterestru.
Eisenhauer şi CIA ştiau cu aproape un an înainte de lansarea lui Sputnik 1 că sovieticii aveau capacitatea tehnologică de a realiza acest lucru, dar se pare că i-au lăsat să fie primii tocmai pentru a stabili statutul juridic al spaţiului cosmic, un secret pe care Ike l-a luat cu sine în mormânt, preferând să ia asupra sa „vina” de a nu fi fost primii în zborul spaţial. Ulterior, 12 ani mai târziu, SUA aveau să câştige Cursa Spaţială în momentul în care un cosmonaut american a devenit primul om care a pus piciorul pe Lună.
Sputnik 1 şi competiţia sovieto-americană nu au schimbat doar SUA şi URSS, ci au schimbat o lume întreagă. Dacă la început succesul sovieticilor a dus la o scădere bruscă şi masivă a prestigiului american în rândul aliaţilor lor şi nu numai, a dus la reorientarea multor ţări emergente către o alianţă sau un parteneriat cu Uniunea Sovietică, finalul a aparţinut celor care s-au adaptat mai bine schimbărilor, celor care şi-au jucat mai bine cărţile. Finalul a fost al Americii, cea mai puternică ţară din lume!
Dar roata vieţii şi a istoriei se învârte!
Ce ne va rezerva ziua de mâine? Dumnezeu ştie! Cine va marca următoarea premieră spaţială care va aduce şi un mare avantaj ideologic şi geostrategic? Va fi SUA? Va fi Rusia? Sau vom vedea următoarea misiune cu echipaj uman pe o altă planetă din partea Chinei? Nu ştim! Ştim doar că fără imaginaţia, curajul şi spiritul aventurier al omului nimic din toate câte sunt nu ar fi fost posibile!
P.S.: Cred că şi România are nevoie de un astfel Sputnik! Poate aşa ne vom trezi la realitate! Poate aşa vom ajunge şi noi să investim în ceea ce contează cel mai mult, în educaţie, în inteligenţă, şi nu în buzunarele largi ale politicienilor!
În 1957 ameicanii s-au răstit la conducători. Noi mai stăm mult în expectativă?
