Atenționările meteorologilor pentru vremea nefavorabilă ce se așteaptă în toată țara au presupus luarea unor măsuri pentru preîntâmpinarea unor eventuale perturbări în circulația feroviară. Acestea au fost dispuse de conducerea Ministerului Transporturilor pentru perioada 29 octombrie, ora 10:00 – 30 octombrie, ora 23:00.
Una dintre măsurile luate este asigurarea cu locomotive Diesel Electrice de rezervă și cu personal suplimentar a Depourilor Ploiești, Arad, Cluj, Satu Mare, Brașov, Sibiu, Suceava, cât și a a stației Caransebeș, pentru îndrumarea trenurilor aflate în circulație. De asemenea, se cere deservirea mijloacelor de intervenție pentru deszăpezire în conformitate cu convențiile comune încheiate între CFR Infrastructură și CFR Călători.
„De asemenea, la începutul acestui weekend, ministrul Transporturilor a dispus efectuarea unui exercițiu de prealarmare a plugurilor de zăpadă, utilaje cu care se va putea acționa în iarna 2017-2018 pe întreaga rețea feroviară, în vederea prevenirii și gestionării situațiilor de urgență specifice sezonului rece„, este transmis într-un comunicat transmis de Ministerului Transporturilor și citat de Agerpres.ro.
În plus, comandamentele feroviare de iarnă vor fi formate din personal specializat, atât din cadrul FR Infrastructură, cât și din CFR Călători și CFR Marfă. Aceștia vor supraveghea și coordona acțiunile de deszăpezire și intervenție operativă non-stop.
„Angajații feroviari ai CFR Călători și CFR Infrastructură țin legătura operativ cu personalul de serviciu din trenurile aflate în parcurs, pentru ca pasagerii să ajungă în siguranță la destinații„, se arată în sursa menționată.
