Sociologul Marius Pieleanu a comentat, în exclusivitate pentru PSNEWS.RO, cele mai recente demisii din interiorul USR.
Amintim că ultima demisie din partid este cea a parlamentarului de Cluj, Adrian Dohotaru, la 15 zile după demisia altui ales, deputata Oana Bîzgan-Gayral, fostul vicepreședinte al Uniunii Salvați România (USR).
Citiți și USR, tot mai zdrențuit. Deputatul care a mâncat din gunoaie pleacă din partid
În acest context, sociologul Marius Pieleanu a precizat pentru PSNEWS.RO, că USR se comportă ca ”un spital de nebuni cu mai multe saloane” în care ”fiecare declară că e altceva”.
”USR este un spital de nebuni cu mai multe saloane. În fiecare salon este câte cineva care, fie spune că e Napoleon, altul spune că este Alexandru Cel Mare, altul spune că este Mircea Cel Bătrân. Cu alte cuvinte, USR este un partid care nu este închegat și structurat ca un partid clasic în care toți se văd lideri dar niciunul nu întrunește condiția fundamentală de carismă pentru a fi un lider autentic. De asta spuneam că seamănă cu un spital de nebuni cu mai multe saloane în care fiecare declară că e altceva”, a declarat Marius Pieleanu.
Mai mult, sociologul Pieleanu a ținut să precizeze că demisiile din USR vor continua, întrucât există nemulțumiri legate de alegerea noului lider al partidului, în persoana lui Dan Barna.
”O să continue demisiile presupun, nu este o problemă, pentru că sunt foarte mulțumiți de alegerea lui Barna”, a continuat acesta.
Nu în ultimul rând, chestionat în legătură cu posibila direcție spre care se îndreaptă demisionarii din USR, sociologul a precizat că ”o mare parte dintre ei vor merge spre PNL”.
”O mare parte dintre ei vor merge spre PNL la următoarele alegeri, iar cei care vor rămâne, există riscul real de a nu întruni pragul intrării în viitorul Parlament. Se poate forma o nouă formațiune politică doar prin venirea domnului Cioloș, o gândire cu Platforma 100”, a conchis Pieleanu.
