Anul 2001 găseşte Scuderia Ferrari Marlboro în plină epocă a succesului.
Ross Brown şi Rory Byrne au proiectat o maşină extraordinar de competitivă şi de performantă, Ferrari F2001. Atât de competitivă încât a fost utilizată şi în primele etape din 2002.
în timpul GP-ului Franţei din 2001
Ca o opinie subiectivă, maşinile de Formula 1 de la începutul anilor 2000 au fost… senzaţionale: au avut un design superb, toate, absolut toate!, au beneficiat de poate cele mai frumoase livery-uri (scheme coloristice şi de aranjare a reclamelor), cele mai mişto jante (BBS-uri, mai ales pe natur sau pe alb) şi cel mai mişto sunet graţie motoarelor V10 de 3 litri capabile să urce la peste 18.000 rpm! Păcat că ne aflăm în perioada în care reclamele la tutun au început a fi interzise!
Revenind la F2001, acesta a fost proiectat conform noului regulament tehnic, ceea ce a dus, de exemplu, la forma curbată a aripii deportante faţă. De asemenea, FIA a permis reintroducerea sistemului de controlul tracţiunii şi launch control-ul, ceea ce a dus şi la reproiectarea în consecinţă a suspensiilor.
În linii mari designul maşinii era o combinaţie între elementele tipice Ferrari şi filozofia de design a McLaren-urilor.
Singura maşină din campionat care putea să facă faţă lui F2001 a fost maşina Williams-BMW FW23 care, deşi era inferioară aerodinamic, beneficia de un motor mai puternic (Ferrari – 900 CP, BMW – 980-990 CP) capabil de turaţie maximă superioară.
Ralf Schumacher învingător în 2001 la Imola
cu maşina Williams-BMW FW23
În 2001 Schumacher câştigă 9 curse şi în 5 termină pe locul doi, ceea ce îi aduce un nou titlu de campion mondial la piloţi, iar echipei un nou titlu la constructori.
Modelul Ferrari F2001B, un F2001 cu mai multe modificări incluzând şi utilizarea motorului pentru F2002, a fost folosit şi in primele 3 etape din 2002 de către Rubens Barrichello (abandon în toate 3 etapele), iar de către Michael Schumacher în primele două, reuşind o victorie în Australia şi un loc 3 în Malaezia.
GP-ul Malaeziei, 2002, imediat după start.
Rubens Barrichello conduce plutonul urmat de
Michael Schumacher, amândoi în Ferrari-urile F2001B
Începând cu etapele a 2-a şi a 3-a Ferrari introduce noul mode, F2002, o altă maşină care aduce victorii importante echipei.
Michael Schumacher la volanul lui F2002
în GP de Monaco 2002
Acest model vine cu foarte multe îmbunătăţiri.
Cutia de viteze avea carcasa făcută din titan, ceea ce a dus la un centru de greutate coborât şi a permis redesenarea spatelui maşinii pentru o mai bună fineţe aerodinamică. Apoi noua cutie permitea nişte schimburi de trepte foarte rapide fără utilizarea ambreiajului.
Motorul utilizat era ceva mai compact, mai uşor, mai puternic şi mai economic decât predecesorul său, fiind, totuşi, uşor mai slab decât motorul BMW utilizat de Willliams FW24.
Bridgestone a proiectat anvelopele pentru sezonul 2002 special pentru maşina Ferrari, ceea ce le-a conferit italienilor un mic avantaj faţă de concurenţă.
Ce înseamnă să ai idei! Italienii au proiectat noi ţevi de eşapament care aduceau două avantaje faţă de F2001:
-depărtau gazele fierbinţi de elementele suspensiei , protejându-le împotriva apariţiei fisurilor şi fracturilor de material şi
-prin trimiterea gazelor spre aripa deportantă spate creşteau apăsarea aerodinamică.
Ferrari F2002 i-a adus lui Schumacher al 5-lea titlu mondial la piloţi, iar Scuderiei al 12-lea titlu la constructori.
Michael Schumacher câştigă
GP-ul Marii Britanii în 2002
Ca o curiozitate, revista britanică Motor Sport declară, utilizând indexul Pomeroy, că modelul F2002 este cea mai rapidă maşină de Formula 1 a tuturor timpurilor!
Pentru a putea definitiva modelul F2003-GA echipa ia decizia utilizării lui F2002 şi în primele 4 etape din 2003.
Modelul Ferrari F2003-GA a fost dezvoltat pe baza lui F2002 având un ampatament mărit pentru a îmbunătăţi aerodinamica şi noi carcase aerodinamice pentru radiatoare.
Numele GA venea de la Gianni Agnelli, fostul şef al FIAT care a decedat pe 24 ianuarie 2003.
Ferrari-ul F2003-GA pilotat de Michael Schumacher
în GP-ul Japoniei
Sezonul 2003 a fost unul al duelului între producătorii de anvelope care susţineau diverse echipe.
În primele etape anvelopele Bridgestone utilizate de Ferrari au fost superioare celor Michelin utilizate de McLaren şi Williams, apoi a fost rândul celor de la Michelin să producă nişte anvelope mai bune şi pe fondul fenomenului uzurii premature a anvelopelor pe maşinile Ferrari, iar pe sfârşitul sezonului a fost rândul japonezilor să furnizeze nişte gume superioare. Drept urmare Scumacher şi Ferrari îşi apără titlurile câştigate în 2002.
GP de Monaco, 2003
Michael Schumacher la volanul lui F2003-GA
În 2004 echipa de designeri condusă de Ross Brown vine cu modelul F2004, un F2003-GA modificat uşor. Acesta va fi ultimul an de dominaţie totală a cuplului Ferrari-Schumacher în Formula 1.
Imola, 2004. GP di San Marino.
Rubens Barrichello la volanul lui Ferrari F2004
Ca urmare a modificării regulamentului tehnic motorul a fost reproiectat pentru a rezista tot week-end-ul de cursă (antrenamente libere, calificări, worm-up şi cursă), ceea ce a implicat şi reproiectarea cutiei de viteze. Apoi au fost modificate suspensiile pentru a preveni uzarea prematură a anvelopelor.
Maşina s-a dovedit a fi foarte competitivă, câştigând 15 curse din 18, 13 victorii fiind ale lui Schumacher şi 2 ale lui Barrichello, astfel încât Ferrari devine campioană mondială la constructori, iar Michael Schumacher câştigă titlul la piloţi, ultimul din cariera sa.
Ultima victorie din sezonul 2004, cea de Suzuka, Japonia
Modelul F2004M este versiunea uşor modificată care a fost folosită în primele două etape din 2005 încare au fost două abandonuri, un loc doui pentru Barrichello şi un loc 7 pentru Schumacher.
Schumacher înainte de abandon în
GP-ul Australiei, 2005
De atunci a început regresul!
Maşina pregătită de cuplul Aldo Costa-Rory Byrne pentru 2005 nu era o maşină slabă, dovadă fiind etapa din San Marino în care Schumacher s-a calificat la start pe poziţia a 13-a în urma unei greşeli, dar a terminat pe locul 2 la foarte mică distanţă în urma lui Fernando Alonso. La 0,215 secunde!
Finalul cursei din San Marino, 2005.
Alonso, pilotând un Renault R25, termină în faţa lui Scumacher cu al său Ferrari F2005
Dar aşa ceva se întâmpla doar atunci când anvelopele se comportau aşa cum trebuie. Adică extrem de rar! În sezonul 2005 anvelopele Bridgestone au fost net inferioare celor Michelin ceea ce a dus la nişte rezultate dezastruoase pentru echipele care foloseau gumele japoneze, inclusiv pentru Ferrari. Singura dată când anvelopele Michelin nu au fost bune a fost GP-ul SUA de la Indianapolis când toate echipele care utilizau Michelin s-au retras pe motiv de nesiguranţă a anvelopelor franţuzeşti. Astfel, în acea cursă au luat startul doar 6 maşini (echipele Ferrari, Jordan-Toyota şi Minardi-Cosworth, aceasta fiind şi ordinea sosirii pe echipe).
Rubens Barrichello la volanul Ferrari-ului F2005
în GP-ul SUA din 2005
Startul în GP-ul SUA, Indianapolis, 2005
Cu o singură victorie, cea a lui Schumacher în SUA, Ferrari termină campionatul pe locul 3.
2005 a fost ultimul an al motoarelor V10 de 3 litri, aşa că în 2006 Ferrari a trecut la noul motor V8 de 2,4 litri, de aici venind şi numele noii maşini, Ferrari 248 F1.
Felipe Massa în timpul GP-ului monegasc din 2006
la volanul Ferrari-ului 248 F1
Ferrari 248 F1 a fost o evoluţie a modelului F2005 din anul precedent cu excepţia motorului. Acesta dezvolta la începutul sezonului 740 CP, dar în ultimele etape a ajuns la aproape 800 CP.
248-ul s-a dovedit de-a lungul anului foarte competitiv, doar cele două abandonuri privândul pe Schumacher de un nou titlu de campion în favoarea lui Alonso, iar cele două abandonuri suplimentare ale lui Massa au dus titlul la constructori în curtea rivalilor de la Renault .
După victoria în etapa italiană, în timpul conferinţei de presă, Ferrari a anunţat retragerea lui Michael Schumacher din activitatea competiţională, retragere confirmată de Michael.
Unul din cele mai frumoase gesturi de apreciere a fost mesajul afişat pe monoposturile Sauber-BMW F1.06 pilotate de Nick Heidfeld şi Robert Kubika: „Mulţumim, Michael!”. Acest mesaj venea şi în urma faptului că Schumacher pilotase la începuturile carierei pentru echipa de anduranţă Sauber.
În sezonul 2007 Massa devine pilotul principal al Scuderiei, pilot secund fiind finlandezul Kimi „Iceman” Räikkönen. Michael schumacher devine consilier tehnic al Scuderiei sub conducerea noului Director, francezul Jean Todt, actualul Preşedinte al FIA. Cei doi piloţi au la dispoziţie o nouă maşină, modelul F2007.
Felipe Massa la volanul Ferrari-ului F2007 în
GP-ul Franţei
Venirea lui Todt la conducerea Ferrari s-a cunoscut încă din perioada de dezvoltare şi testare a noului monopost desenat de Aldo Costa şi de grecul Nicholas Tombazis.
Aceştia au plecat de la şasiul lui 248 pe care l-au alungit în zona dintre puntea faţă şi cockpit pentru o mai bună performanţă aerodinamică. În plus ruţile vin echipate cu un set de capace care îmbunătăţeau fineţea aerodinamică a maşinii.
Faţă de modelul anterior F2007 a beneficiat de un studiu aerodinamic extraordinar de aprofundat, maşina fiind plină de diverse apendice aerodinamice.
De asemenea F2007 a venit cu un nou sistem de suspensie tip zero-keel, abandonând vechiul single-keel care utiliza un fel de chilă, ca în construcţiile navale, petru prinderea braţelor inferioare ale suspensiei faţă.
Ferrari F2007. Se observă capacele aerodinamice
ale roţilor, suspensia faţă şi
elementele aerodinamice sculpturale
Întrucât Comisia Europeană interzisese reclamele la tutun în etapele europene maşina purta un cod de bare alb în locul logo-ului Marlboro.
Modelul F2007 s-a dovedit a fi foarte competitiv, piloţii Ferrari urcând de 22 de ori pe podium în cele 17 curse, câştigând 9 din ele, de 4 ori ocupând primele 2 locuri pe podium. La sfârşitul sezonului Kimi Räikkönen devine Campionul Mondial de Formula 1 la piloţi cu 1 punct în faţa britanicului Lewis Hamilton, iar Scuderia câştigă titlul la constructori într-un sezon în care au existat acuzaţii de spionaj la adresa rivalilor de la McLaren
Kimi „Iceman” Räikkönen câştigă penultima etapă din 2007, GP-ul Chinei
Sezonul 2008 vine cu multe schimbări tehnice. Cutia de viteze trebuie utilizată timp de 4 etape, ceea ce duce la o cutie foarte grea, maşina devenind grea şi ea. De asemenea lateralele cockpit-ului au crescut în dimensiuni pentru o mai bună protecţie a pilotului.
Au dispărut o mare parte a sistemelor de asistenţă, în schimb apare un ECU (Electronic Control Unit) unic pentru toate echipele realizat de McLaren Electronic Systems care îmbunătăţea managementul motorului şi al diferenţialului şi scurta timpul necesar schimbului treptelor de viteză.
Cam asta era cu modelul Ferrari F2008, o maşină cu un design aerodinamic şi mai sofisticat decât predecesorul său.
Ferrari F2008.
Felipe Massa intră la boxe în timpul
GP-ului Spaniei din 2008
Ferrari F2008
Maşina s-a dovedit a fi destul de competitivă şi, deşi au existat câteva rateuri, cel mai urât fiind cedarea motorului maşinii lui Massa în GP-ul Ungariei cu 3 ture de circuit înainte de victorie, Scuderia reuşeşte să câştige un nou titlu la constructori cu 8 victorii de etapă din 18 curse.
Maşina sezonului 2009 s-a numit Ferrari F60, numele său amintind de cei 60 de ani de activitate neîntreruptă a Scuderiei în Formula 1.
Ferrari F60 (2009)
FIA aduce multe modificări ale regulamentului tehnic, ceea ce duce la o maşină mai îngustă, mai lungă şi cu o aerodinamică mai fluidă şi mai simplă. În schimb revin gumele slick, iar maşina se dovedeşte mult mai rapidă decât modelul F2008 (cu 1,9 secunde mai rapidă pe tura de Fiorano).
Comparaţie între modelele Ferrari
din 2008 (sus) şi 2009 (jos)
În acest an apar sistemele KERS (Kinetic Energy Recovery System), ,adică nişte echipamente care recuperează energia cinetică disipată pe perioada de frânare sub formă de căldură şi o înmagazinează fie electric într-o baterie sau supercondensator, fie mecanic într-o volantă, urmând a fi folosită pe perioada de accelerare la comanda pilotului, acestea fiind utilizate iniţial de 4 echipe (Ferrari, Renault, Sauber-BMW şi McLaren-Mercedes).
Sezonul 2009 a fost unul foarte slab (o singură victorie) şi plin de ghinioane, culminând cu accidentarea gravă a lui Massa în GP-ul maghiar când un arc desprins din maşina Brown-Mercedes BGP 001 pilotată de Barrichello l-a lovit la cap şi indisponibilizându-l pentru restul sezonului.
La final Scuderia se clasează pe locul 4.
Kimi câştigă GP-ul Belgiei din 2009
În 2010 e introdus modelul Ferrari F10, o continuare a filozofiei de design a modelului F60, realizat de echipa de designeri ai Scuderiei condusă de Aldo Costa.
Ferrari F10
Finlandezul Kimi Räikkönen se retrage temporar la finalul sezonului 2009 pentru a alerga în raliuri şi în NASCAR, iar Ferrari îl aduce în locul său pe fostul Campion Mondial de F1, Fernando Alonso.
© FOTO ERCOLE COLOMBO
Fernando Alonso testează modelul Ferrari F10 pe circuitul de la Valencia la începutul lui 2010
Noul model se dovedeşte a fi mai competitiv decât modelul din 2009, echipa Ferrari terminând pe podium de 15 ori şi câştigând 5 curse, astfel încât se clasează pe locul 3 la finalul sezonului.
Prezentul
Sfârşitul primului deceniu al secolului XXI aduce două noi modele la baza gamei Ferrari, un cabrio cu motor faţă şi tracţiune spate şi un înlocuitor pentru splendidul F430.
Decapotabila a primit un nume care a făcut istorie in gama italienilor, Ferrari California.
Ferrari California (2008)
California a însemnat o suită de premiere pentru Ferrari:
-primul Ferrari cu motor cu injecţie directă de benzină,
-primul Ferrari decapotabil cu plafon tip hard-top,
-primul Ferrari cu motor V8 frontal,
-primul Ferrari cu transmisie dublu-ambreiaj,
-primul Ferrari cu suspensie spate multi-link.
Puterea motorului derivat din cel al lui F430 era de 453 CP, asta însemnând o viteză maximă de 310 km/h şi o acceleraţie de la 0 la 100 km/h în 3,9 secunde, ceea ce nu e rău pentru o maşină atât de grea (aproape 1750 kg)
Din punctul de vedere al designului Ferrari California nu e chiar o maşină frumoasă, având o linie înaltă a portbagajului.
Ferrari California (2008)
Această linie înaltă a fost dictată de necesitatea de a face un portbagaj încăpător pentru bagaje şi plafon.
Portbagajul lui Ferrari California
cu plafonul pliat în el
Însă acest fund mare nu l-a împiedicat să devină la acel moment cel mai aerodinamic Ferrari din istorie.
În 2012 apare versiunea restilizată. Aceasta era mai uşoară cu 30 kg şi mai puternică cu 30 CP, ceea ce a îmbunătăţit uşor performanţele. Pe lângă asta a fost introdus pachetul Handling Speciale care includea amortizoarele oleo-electromagnetice produse de Delphi, arcuri mai tari, un ECU mai rapid, o direcţie mai rapidă şi mai precisă şi a dispărut cutia de viteze manuală.
Ferrari California HS (2012)
Ce a fost frumos de la început la California? Interiorul. Iar în spatele locurilor exista un loc suplimentar pentru bagaje cu genţi de piele dedicate.
Bordul lui Ferrari California
Genţile şi spaţiul suplimentar pentru bagaje
În anul 2014 apare o versiune mult îmbunătăţită numită Ferrari California T.
Ferrari California T (2014)
Spre deosebire de alte modele mai vechi, T-ul din denumire nu desemnează dispunerea transversală a cutiei de viteze, ci prezenţa turbocompresoarelor. Două. Acestea ajută motorul să dezvolte 560 CP, suficienţi pentru o acceleraţie de la 0 la 100 km/h în 3,6 secunde şi o viteză maximă de 315 km/h.
Din 2016 e oferit pachetul Handling Speciale care venea în plus faţă de vechea variantă un difuzor spate nou, noi jante opţionale şi un aspect diferit pentru acoperiş şi rama parbrizului.
Ferrari California T HS (2016)
Ferrari California T HS (2016)
Ca pentru toată gama actuală Ferrari oferă şi pentru California T programul Tailor Made care permite individualizarea maşinii în funcţie de preferinţele fiecărui client în parte.
În 2009, cu un an după lansarea lui California, Ferrari lansează înlocuitorul lui F430, modelul 458.
Ferrari 458 Italia (2009)
Noua maşină cu motor V8 central şi 3 ţevi de eşapament se rupe aproape complet de modelele precedente.
Motorul de 4,5 litri cu injecţie directă dezvoltă nu mai puţin de 570 CP, cu 50 CP peste V12-le de pe Ferrari F50. Acesta e cuplat la o cutie de viteze cu 7 trepte dublu ambreiaj realizată de germanii de la Getrag, o cutie manuală nefiind disponibilă nici măcar opţional.
Motorul lui 458 Italia vizibil prin luneta de sticlă
Caroseria proiectată împreună cu studioul Pininfarina sub conducerea lui Donato Coco a beneficiat de foarte multe ore în tunelul aerodinamic rezultând un Cx de 0,33, dar şi o forţă de apăsare aerodinamică de 140 kg la viteza de 200 km/h.
În faţă, în grila de radiator, există două aripioare deformabile în funcţie de viteză.
Cele două aripioare deformabile ale lui 458 Italia
Suspensiile cu braţ dublu pe faţă şi multi-link pe spate împreună cu diferenţialul controlat electronic E-Diff şi controlul tracţiunii fac ca 458 să fie mai rapid pe viraje decât F430 cu 32%, ceea ce e o diferenţă colosală, iar frânele ceramice asigură un nivel uriaş al decelerării.
A rezultat o maşină foarte rapidă! 0-100 km/h în 3 secunde şi o viteză maximă de 340 km/h. Pe circuitul Fiorano 458 Italia a fost cu destul de mult mai rapid decâţ Enzo!
Singura mare problemă a lui 458 şi nu numai este volanul îngrozitor de încărcat cu diverse comenzi, inclusiv comanda semnalizatoarelor.
Volanul şi bordul lui 458
Dacă berlineta Italia a apărut în 2009, spiderul a apărut doi ani mai târziu.
Ferrari 458 Spider (2011)
Ferrari 458 Spider (2011)
În 2012 a fost lansată o serie limitată, doar 20 de exemplare, numită 458 Italia Special Edition destinată celebrării a 20 de ani de prezenţă pe piaţa chineză. Toate au fost vopsite într-o nuanţă specială de roşu cu o dungă neagră cu margine aurie pe care e reprezentat un dragon şi au jante aurii.
Ferrari 458 Italia Special Edition (2012)
În anul 2013 apare versiunea de top a Italiei (maşina, nu ţara!), Ferrari 458 Speciale, în versiune coupé şi spider, 458 Speciale A (Aperta).
Ferrari 458 Speciale (2013)
Ferrari 458 Speciale A
Optic 458 Speciale se deosebea de 458 Italia prin capota prevăzută cu gura aceea uriaşă de ventilare, spoilerele prevăzute cu diverse elemente aerodinamice, jantele forjate, pragurile modificate şi două ţevi de eşapament în loc de trei. A rezultat atât o forţă mai mare de apăsare, cât şi o fineţe aerodinamică mai bună.
Puterea motorului a crescut la 597 CP. Pe lângă sistemele de control îmbunătăţite a fost scăzută şi masa proprie a maşinii ceea ce a dus la o acceleraţie de la 0 la 100 km/h în 3 secunde.
Pe lângă acestea au mai existat şi câteva unicate bazate pe 458.
Unul din ele a fost realizat special pentru Muzicianul Eric Clapton, un mare colecţionar de Ferrari-uri.
Ferrari SP12 EC (2012)
Pininfarina a creat o nouă caroserie care evocă modelul clasic 512 BB. Preţul? 3 milioane de dolari! Scump, dar e o maşină splendidă.
Ferrari SP12 EC (2012)
Ferrari SP12 EC (2012)
O altă bijuterie a fost modelul Pininfarina Sergio din 2013, un super roadster realizat in memoria lui Sergio Pininfarina.
Pininfarina Sergio (2013)
Pininfarina Sergio (2013)
În anul 2016 Ferrari a prezentat pe circuitul Fiorano modelul 458 MM Speciale, un splendid unicat realizat special pentru un client britanic.
Ferrari 458 MM Speciale (2016)
Ferrari 458 MM Speciale (2016)
Ferrari 458 MM Speciale (2016)
Modelul 458 a fost realizat şi în variante de curse pentru diverse competiţii.
În primul rând a fost realizat în 2010 un succesor pentru Ferrari 430 Challenge, modelul 458 Challenge, o maşină destinată strict competiţiei monomarcă Ferrari Challenge. Această maşină s-a dovedit foarte rapidă, cu 0,2 secunde mai lentă pe turul de Fiorano faţă de Ferrari FXX.
Ferrari 458 Challenge
Ferrari 458 Challenge Evo
Apoi, în 2011, a fost prezentat modelul de categorie LM GTE numit Ferrari 458 Italia GT2 care a alergatîn competiţiile organizate de FIA şi ACO.
Ferrari 458 Italia GT2
Respectând regulamentul tehnic puterea V8-lui de 4,5 litri a scăzut la 464 CP, mai puţin ca modelul de serie.
GT2-ul a câştigat la clasa sa 104 curse, printre care Le Mans 24h în 2012 şi 2014, Le petit Le Mans în 2011 şi 2012 şi Sebring 12h în 2012, plus diverse titluri europene şi mondiale la constructori.
O altă versiune de curse a lui 458 Italia a fost 458 GT3, mai uşoară, mai puternică şi mai rapidă decât modelul 458 GT2
Ferrari 458 Italia GT3
Şi acesta s-a dovedit extrem de competitiv. 24h du Spa Francorchamps (de 6 ori), Gulf 12 Hours (de 4 ori), 12h Sepang (de două ori), Dubai 24h (de două ori) şi de câte o dată Liqui Moly Bathurst 12h şi Barcelona 24h sunt principalele victorii ale modelului italian.
Peste ocean Ferrari a alergat cu modelul 458 Grand-Am în campionatul omonim, dar fără a câştiga titlul.
Ferrari 458 Grand-Am al echipei Risi Competitione
UFC 251 is a unclean martial arts situation produced by the Ultimate Fighting Championship that will receive place on July 12, 2020 at the UFC Fight Island faculty upon Yas Island, Abu Dhabi, United Arab Emirates. It was originally planned to reach agreement on area upon June 6 at Perth Arena in Perth, Australia.