România s-a abţinut de la vot în cursul sesiunii extraordinare a Adunării Generale ONU pe tema deciziei preşedintelui SUA, Donald Trump, de recunoaştere a Ierusalimului drept capitală a Israelului.
Citiți și ONU a votat statutul Ierusalimului: motivul pentru care România s-a abținut
În acest context, contactat de redacția de știri PSNEWS.RO, politologul Cristian Pîrvulescu, profesor la SNSPA și fost președinte al Asociației Pro Democrația, a susținut că votul de abținere dat de România, este încă o dovadă că țara noastră ”nu se plasează pe același plan cu statele Uniunii Europene”
”Înseamnă că România nu se plasează pe același plan cu statele Uniunii Europene și dacă mă întrebați, din motive de politică internă, majoritatea PSD-ALDE încearcă, fără să voteze direct alături de SUA, o apropiere de președintele american, care este izolat. Această apropiere nu are legătură doar cu politica de cooperare româno-americană, ci și cu luptele interne din România”, a adăugat acesta.
Profesorul universitar a atras atenția că decizia SUA privind recunoașterea Ierusalimului ca fiind capitala statului Israel, ”este o decizie de politică internă americană în mai mare măsură decât o decizie de politică externă”.
”Acum, întrebarea mea este: cine a dat dispozițiile ambasadorului român să facă votul acesta?– dacă a existat o disucție sau nu la nivelul Executivului, și când spun asta, conform Constituției României, președintele României și Guvernul partajează politica externă; politica externă este o atribuție a președintelui României. A existat un mandat din partea președintelui României? Aș fi curios. Este probabil, ca din aceleași motive interne, nici președintele României să nu fie împotrivă, dar este cert că România, prin votul pe care l-a dat, a afectat solidaritatea europeană. Există în ceea ce privește Ierusalimul o serie de decizii ale ONU care sunt clare, iar decizia americană nu cred că a fost luată cu consultarea României în Bruxelles, decizia privind recunoașterea Ierusalimului ca fiind capitala statului Israel, ea este o decizie de politică internă americană în mai mare măsură decât o decizie de politică externă, fiind dictată nu atât de interesele Israelului, ci de mișcări ultra-religioase neoprotestante”, a continuat politologul.
Nu în ultimul rând, politologul Cristian Pîrvulescu a adăugat că prin acest vot, ”partenerii occidentali se vor convinge o dată în plus că România, și la 100 de ani după Primul RăzboI Mondial, nu înțelege ce înseamnă consecvența și politica europeană”, iar ”luptele interne din majoritatea PSD și președintele Iohannis, sunt principala explicație a acestei decizii”.
”Partenerii occidentali se vor convinge o dată în plus că România, și la 100 de ani după Primul RăzboI Mondial, nu înțelege ce înseamnă consecvența și politica europeană. Este și un așa zis interes intern pe care se pare că îl stabilesc ALDE și PSD. România nu este solidară, așa cum nu a mai fost și cu alte politici în ultimii ani la nivelul UE, cu alte state din UE, în special cu statele vestice. Nu este o politică care să aibă vreo legătură cu Rusia. Luptele interne din majoritatea PSD și președintele Iohannis, sunt din punctul meu de vedere, principala explicație a acestei decizii”, a conchis Pîrvulescu.

Dar nici domnul Parvulescu nu afirma clar care ar fi fost votul corect pe care Romania ar fi trebuit sa-l dea. Sa fie oare de vina „luptele interne ” care se dau in ONG-urile la care participa domnia sa sau „lupte interne” din propria constiinta a domniei sale au determinat o astfel de pozitie neclara spre evaziva?…
Cine trebuie sa gandeasca, gandeste. Cine se pricepe la hotii, fura. La furat Livica!