Primarul Iașiului, Mihai Chirica, și-a exprimat dorințele vis-a-vis de următoarea reuniune a Comitetului Executiv Național, desfășurată în perioada 29-31 ianuarie chiar în orașul pe care edilul social-democrat îl reprezintă.
Astfel, după ședința de luni din București în cadrul căreia s-au discutat probleme conform Statutul partidului dar și restructurarea Guvernului, Mihai Chirica a declarat, conform Hotnews.ro, că speră ca venirea premierului în orașul său să însemne semnarea contractului pentru construirea autostrăzii Iași – Tîrgu-Mureș, și nu ”turism social-democrat”, însă nu se așteaptă ”la ceva extraordinar”.
„Nu mă surprinde faptul că ședința CEx de la finalul lunii ianuarie se va ține la Iași. E o practică să aibă loc aceste reuniuni în alte localități decât Bucureștiul. Dar sper să aflăm că premierul Tudose a fost împuternicit de partid să semneze contractul pentru autostrada Iași – Târgu-Mureș. Dacă nu vor veni cu ceva concret și vor prezenta iarăși desene pe hârtie, gen autostrada spre Ardeal prin Brașov, atunci prezența șefilor PSD la Iași va însemna turism social-democrat. Dar la Iași, dacă tot vii, atunci să vii cu pioșenia care se cuvine unui oraș cândva capitală, nu pentru o agendă de turism”, a declarat edilul Iașiului, Mihai Chirica.
Despre ședința desfășurată luni, Chirica a afirmat că s-a văzut existența unei fisuri în partid și în doctrina politică: ”Dar ședința de azi (n.r. luni) a CEx a arătat existența unei fisuri în PSD, care va regla și va despărți apele în partid. PSD e condus acum de oameni din PRM și de la fostul PDL, iar în partid nu există decizia celor care au formație de stânga”.
