Skip to content
Politică

Ioan Mircea Pașcu contrazice ”sursele beton”

europarl.europa.eu

Europarlamentarul din grupul SD Ioan Mircea Pașcu a afirmat, într-o postare de pe un site de socializare, că sursele ce relatau discuțiile din CExN-ul de vineri, 26 ianuarie, au hiperbolizat situația.

Mai precis, Ioan Mircea Pașcu a dat exemplul celor două persoane vehiculate, până vineri, că vor ocupa postul de vicepremieri, Viorel Ștefan și Ana Birchall. Mai detaliat, presa relata în timpul ședinței că cei doi se aflau în cărți pentru același fotoliu de viceprim-ministru, când cei aflați în interiorul sediului Partidului Social Democrat (PSD) deja votaseră numirea în funcții separate a celor doi, spune europarlamentarul într-o postare de pe Facebook.

”Ca unul care a participat la ședința CEX, rămân siderat de relatările privind desfășurarea reuniunii. Acestea sunt la mare distanță de adevăr, însă încearcă sa creeze senzația existentei unor mari tensiuni interne, a unei revolte împotriva conducerii, in sfârșit, tot ce e mai rău!? “Sursele beton” habar nu aveau despre ce se petrecea cu adevărat in sala. Mai mult, din când in când, ne opream din discuții pt a citi – cu amuzament – relatările din afara despre discuțiile noastre!? O mostra: așa-zisa competiție dintre Viorel Stefan și Ana Birchall pentru postul de vicepremier, numirea lor, fiecare pe postul sau de vicepremier, fiind deja votată!?”, a relatat Ioan Mircea Pașcu pe Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *