Procuroarea DNA Alexandra Carmen Lăncrănjan, zisă „Veverița” (care, printre altele, îl anchetează pe Liviu Dragnea în dosarul Tel Drum), a intrat pe mâna Inspecției Judiciare.
IJ s-a autosesizat şi a declanşat cercetări prealabile faţă de magistrat după ce, la începutul lunii februarie, jurnalista Sorina Matei şi site-ul LumeaJustiţiei.ro au publicat imagini cu Lăncrănjan participând la o reuniune unde erau şi politicieni (găsiți AICI galeria foto), scrie România Curată.
Procurorul apare în fotografii alături de deputatul PSD Florin Petre Manole. Fotografiile apar pe pagina de Facebook a organizatorului evenimentului, Club Romania. La eveniment au luat parte şi Radu Ragea (fost secretar de stat din Ministerul Justiţiei de pe vremea lui Cătălin Predoiu), avocatul Gabriel Biriş (fost secretar de stat din MFP pe vremea lui Dacian Cioloș şi ex-candidat la Senat din partea ARD), Constantin Dudu Ionescu (consilier al președintelui Klaus Iohannis, celebru pentru că a cerut amnistierea crimelor din decembrie 1989), precum şi omul de afaceri Gruia Stoica (condamnat definitiv la 2 ani şi jumătate de închisoare cu suspendare într-un dosar al DNA pentru trucarea unei licitaţii publice).
Inspecţia Judiciară a răspuns unei solicitări a României Curate şi a confirmat ancheta prealabilă, declanşată prin autosesizare, împotriva procuroarei DNA.
„Vă confirmăm faptul că pe rolul Inspecţiei Judiciare există o lucrare vizând activitatea sau conduita doamnei Lăncrănjan Alexandra – procuror la Direcţia Naţională Anticorupţie –Structura Centrală”, a comunicat instituția condusă de către judecătorul Lucian Netejoru.
