Eurodeputatul Norica Nicolai – vicepreședinte al grupului ALDE din Parlamentul European – a acordat miercuri o declarație pentru PSnews.ro, în care a avut o reacție sarcastică la bilanțul DNA pe anul 2017, prezentat în aceeași zi.
Concret: fostul procuror Norica Nicolai și-a exprimat revolta că DNA a pus pe tapet doar succesele, minimalizându-și eșecurile (achitările, desființarea unor probe de către diverse instanțe etc.).
„A fost o întrecere socialistă în materie de succese ale DNA-ului: totul era festiv, totul era minunat, dincolo de o realitate pe care o vedem cu toții – aceea a unor chestiuni care țin de modul în care se desfășoară anchetele. Ce m-a surprins neplăcut este că n-am văzut niciun fel de luare de poziție critică cu privire la problemele publice de profesionalism ale instituției – nici măcar o minimă tentativă de a vorbi despre ceea ce nu funcționează în DNA. Achitările, declararea de către instanță a unor probe ca fiind falsificate – toate astea nu și-au găsit locul în măcar o minimă viziune autocritică pentru instituție”, a punctat europarlamentarul ALDE.
Fiindu-i solicitată o părere cu privire la absența unor nume grele din sistem (președinta CSM, ministrul Justiției ș.a.), Norica Nicolai a replicat: „Probabil că nu le plac întâlnirile festive, pentru că ele le amintesc de alte vremuri (de tristă amintire)”.
În același context, președintele Consiliului Național al ALDE România a apreciat că președintele Klaus Iohannis „cu siguranță este egal cu el însuși” în ceea ce privește atitudinea față de Direcția Națională Anticorupție.


Cozile de topor autoproclamate liberale sub conducerea lui Moliceanu devenit intre timp tradatorul de neam si tara
Cine este Norica Nicolai… Intrata in politica la PNTCD a tulit-o din partid si s-a aciuat la PNL atunci cand PNTCD a fost distrus de securisti si psdisti.
Inainte de 1989 a fost procuror comunist. In timpul evenimentelor din 1989, a anchetat la Jilava arestatii retinuti de regimul comunist. Cand Tariceanu, prim ministru a propus-o Ministrul Justitiei a fost respinsa de Basescu datorita problemelor din mapa profesionala. A devenit europarlamentar pe lista PNL dupa care s-a refugiat la ALDE pentru ca, nu-i asa, a fost liberal din tata in fiu. In ultimul timp se remarca prin atacurile din PE de la Bruxelles impotriva a tot ce este anti Dragnea, anti Tariceanu si in apararea ciumei rosii. Tot ceea ce scrie si apara furibund aceasta impostoare nu poate sa starneasca oricaruia dintre noi decat o sila fara margini. Daca ar avea un minimum de credinta in Dumnezeu as incheia cu – Iart-o Doamne ca nu stie ce face (desi cred ca stie foarte bine ce face in interesul ei). Dar ne-a demonstrat ca nu are nici un pic de morala si ca este unul din multii liberali parati care fac ca marii conducatori liberali, de la Bratianu la Quintus, sa se rasuceasca in mormant.