Skip to content
Politică

Ministerul de Interne, luat cu asalt: polițiști cu vuvuzele și pancarte

renasterea.ro

În fața Ministerului de Interne este iureș: zeci de membrii ai sindicatelor polițienești s-au prezentat cu vuvuzele și pancarte, nemulțumiți atât de condițiile de muncă, cât și de salarizare.

Mai precis, Sindicatul Național al Agenților de Poliție și-a adunat oamenii pentru a protesta în fața Ministerului condus de Carmen Dan. Polițiștii sună din vuvuzele și au pancarte cu diferite mesaje:  „Politicienilor, aţi nenorocit Poliţia Română”, „Poliţişti în slujba cetăţenilor, nu în slujba politicienilor”, „Suntem prizonierii incompetenţei voastre”, conform B1.ro.

„Astăzi suntem în faţa Ministerului de Interne pentru a ne face auziţi şi pentru a trage un semnal de alarmă, că sunt multe lucruri de rezolvat în cadrul Ministerului de Interne, lucruri care au fost aduse la conducerea Ministerului, iar, din păcate, lucrurile se mişcă foarte, foarte încet. Aici vorbim de o resetare a întregului sistem, pentru a putea da cetăţeanului servicii de calitate”, a afirmat preşedintele SNAP, Iulian Surugiu.

Totodată, Surugiu a anunțat că sâmbătă, 24 martie, va avea loc un protest de proporții mai mari, când 10.000 de oameni se vor aduna. Locația manifestației este Ministerul de Interne, urmând ca protestatarii să se deplaseze spre Piața Victoriei, la Guvern.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *