Skip to content
Politică

Pregătește Dragnea depărtarea de UE? Liderul PSD îi dă replica lui Iohannis

activenews.ro

După ce președintele Klaus Iohannis a avertizat că mutarea ambasadei României de la Tel Aviv în Ierusalim înseamnă încălcarea atât a unor tratate pe care statul român le-a semnat, dar și a unor rezoluții ONU, Liviu Dragnea îi dă replica.

Mai precis, liderul Partidului Social Democrat pare că vrea să se îndepărteze de Uniunea Europeană, afirmând că România are ocazia să se afirme pe plan internațional prin susținerea unor mari puteri: SUA și Israel, conform B1.ro.

”Nu vreau să escaladăm conflictul pe această temă. Vreau să spun că nu e o temă internă, ba dimpotrivă. E o temă globală, iar România are șansa să aibă o voce importantă. Acum, acest moment istoric îl poate folosi sau se poate ascunde în spatele unora sau altora din alte părți. Ideea de a sta mereu într-un șir să vezi ce spun alții nu ne-a ajutat până acum.

Când două state precum SUA și Israel sunt într-o perioadă în care au nevoie de sprijin și tu îl oferi, el contează enorm și nu va fi uitat niciodată. Nu e vorba aici de dispute politice mici de pe marginea Dâmboviței”, a declarat Liviu Dragnea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *